Donald Trump nu mai este contagios, a declarat sâmbătă medicul său, Sean Conley, la nouă zile după ce preşedintele american a fost testat pozitiv la COVID-19, scrie AFP, preluată de agerpres.ro.
"În această seară, sunt bucuros să anunţ că, pe lângă faptul că preşedintele îndeplineşte toate criteriile CDC pentru încetarea izolării de siguranţă, din punctul de vedere al standardelor recunoscute actual, el nu mai este considerat ca riscând să transmită virusul altor persoane", a indicat Sean Conley într-un comunicat.
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite sunt principala agenţie federală în domeniul sănătăţii publice.
Potrivit comunicatului, testele au arătat că "nu mai există dovezi de replicare activă a virusului" şi că încărcătura virală a preşedintelui Trump "se diminuează".
Donald Trump nu are febră şi simptomele s-au "ameliorat", a indicat medicul Casei Albe, subliniind că va continua să îi urmărească starea de sănătate într-un moment în care preşedintele îşi reia cursul normal al activităţilor sale.
Preşedintele american, care a fost spitalizat trei zile, a marcat sâmbătă revenirea în cursa pentru alegerile de la 3 noiembrie cu un discurs din balconul Casei Albe, ţinut în faţa a sute de simpatizanţi.
''Mă simt grozav!'', s-a adresat el mulţimii la începutul unei intervenţii de circa 20 de minute în cursul căreia a apărut în formă.
Casa Albă a anunţat că el îşi va relua de la începutul săptămânii viitoare mitingurile de campanie, într-un ritm intens: Florida luni, Pennsylvania marţi, Iowa miercuri.