Peste 200 de persoane au fost rănite luni în Malaezia în coliziunea a două garnituri de metrou într-un tunel din apropiere de turnurile gemene Petronas din capitala Kuala Lumpur, au declarat oficiali locali citaţi de Reuters.
Incidentul s-a produs în jurul orei locale 20.45 (12.45 GMT), când unul dintre trenuri, care era fără pasageri după ce fusese supus unor reparaţii, a intrat în plin într-un alt tren, în care se aflau 213 persoane şi care se deplasa în direcţia opusă pe aceeaşi linie, a declarat şeful poliţiei districtuale Mohamad Zainal Abdullah.
Patruzeci şi şapte de persoane au fost rănite grav şi 166 au suferit răni minore, a declarat el reporterilor. Impactul s-a produs într-o secţiune a tunelului aflat la circa 100 de metri de staţia KLCC aflată lângă turnurile Petronas.
"Încă investigăm incidentul, dar suspectăm că a existat o greşeală de comunicare între centrul de control al operaţiunilor cu trenuri", a mai spus Mohamad Zainal Abdullah.
În înregistrările video şi în fotografiile de la incident postate pe reţelele de socializare pot fi văzuţi mai mulţi navetişti care sângerează şi geamuri sparte în garniturile de metrou, operate de Prasarana Malaysia Berhad.
Ministrul Transporturilor, Wee Ka Siong, a spus că această coliziune a fost primul incident major în sistemul de metrou în cei 23 de ani de la inaugurare şi a promis o investigaţie meticuloasă.
Turnurile gemene Petronas de 88 de etaje sunt cele mai înalte turnuri gemene din lume, notează Reuters, preluată de Agerpres.