Avertisment pentru Londra. "Scoţia a votat pentru rămânerea în UE."

13 Iul 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Avertisment pentru Londra.

Nicola Sturgeon,premierul Scoţiei, a declarat chiar în ziua instalarii noului premier al Marii Britanii ca Scotia a votat pentru rămânerea în UE iar problema independenţei se pune din nou,scrie agerpres.ro.

Theresa May a spus că, pentru ea, Brexit înseamnă Brexit. Respect faptul că are acest mandat întrucât Anglia și Țara Galilor au votat pentru" ieșirea din Uniunea Europeană, dar "vreau să precizez că acest mandat (...) nu se aplică Scoției, care a votat în mod hotărât pentru rămânerea" în Uniune, a declarat Nicola Sturgeon, într-o întâlnire cu presa străină la Londra.
"Eu însămi am mandatul de a respecta dorința scoțienilor, găsind o cale de a menține Scoția în interiorul UE sau protejându-ne relația cu Uniunea", a continuat dna Sturgeon, exprimându-și speranța că Theresa May "respectă modul în care a votat Scoția".


Ea s-a declarat, în schimb, "profund dezamăgită" de afirmația viitorului premier britanic potrivit căreia nu le oferă garanții cetățenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie că pot rămâne în această țară.
În ce privește Scoția, prim-ministrul a afirmat că "problema independenței este, cu siguranță, pe masă" și că dorește să studieze "toate opțiunile".
Nicola Sturgeon a mai precizat că a constituit un comitet de experți "juridici, economici și diplomatici" pentru a o consilia cu privire la negocierile legate de Brexit, comitet ce se va reuni pentru prima dată joi, la Edinburgh.


Dna Sturgeon a mai explicat că, înainte de activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, are două priorități: de a face totul pentru a fi "implicată direct" în negocieri și de a "continua să explice diferitelor state europene care sunt interesele Scoției".
AGERPRES/(AS — editor: Irina Cristea)

Alte stiri din Externe

Ultima oră