Sâmbătă, în Berlin, au avut loc proteste împotriva măsurilor restrictive impuse nemților ca urmare a extinderii epidemiei de coronavirus. Poliția, echipată cu arsenalul de luptă și măști de protecție a intervenit rapid, precizează Reuters.
Berlinezii au scandat intens că își doresc întoarecearea la viața normală și au afișat pancarde ce transmiteau diverse mesaje: ”Protejați drepturile noastre constituționale”, ”Libertatea nu este totul, dar fără libertate nu avem nimic”, precum și mesaje emoționate în care copii își întreabă părinții ce reprezintă un sărut, o apropiere fizică față de o persoană.
Reprezentanții poliției au precizat că au fost efectuate peste 100 de arestări.
Unii protestatari au încercat să păstreze o distanță fizică față de ceilalți, dar marea majoritate s-au îmbulzit.
La fel ca în marea majoritate a statelor lumii, Germania a impus măsuri stricte de izolare a populației și a întrerupt marea majoritate a activității economice în încercarea de a limita răspândirea coronavirusului.
Protestatarii au împrăștian diverse materiale printate care declarau că acest virus este o formă de a controla cetățenii prin frică. Pliantele relatau peste 127 de mărturii ale doctorilor din întreaga lume care puneau la îndoială eficiența carantinării populației.
Oficialii din cadrul poliției au precizat că au autorizat transmiterea acelor materiale ce conțineau diverse informații legate de noul coronavirus, dar nu au aprobat nicio formă de manifestație publică.
Purtătorul de cuvânt Thilo Gablitz a declarat că trebuie respectate în continuare măsurile stricte de izolare, adunările publice sunt strict interzise în această perioadă și a fost nevoie ca peste 180 de polițiști să intervină pentru a aplana conflictele.
Curtea Constituțională a aprobat la începutul lunii organizarea de proteste dacă se păstrează distanța fizică și nu se produc ambuscade în urma cazurilor susținute de activiștii pro-democrație legat de aceste drepturi care trebuie protejate și în timpul pandemiei.
Germania se află pe locul 5 mondial înprivința cazurilor confirmate pozitiv cu COVID, mult în urma Statelor Unite, Spania, Italia și Franța. Oficialii au adoptat de la început o politică de testare în masă, depistarea și tratarea tuturor cazurilor descoperite ce a dus la o rată a mortalității extrem de mică.
Încurajați de cifrele în scădere, guvernul a permis redeschiderea unor magazine locale, a firmelor care comercializează mașini și biciclete, dar a prelungit măsurile de distanțare până la începutul lui martie.
Ultimele cifre prezintă un total de 152.438 cazuri infectate cu noul coronavirus și 5.500 de decese, precizează Reuters.