Operațiune de salvare fără precedent, pentru un copilaș de doi ani. Final dramatic la Malaga

26 Ian 2019 | scris de M.C.
Operațiune de salvare fără precedent, pentru un copilaș de doi ani. Final dramatic la Malaga Galerie foto (2)

Au fost 13 zile de căutări de o amploare fără precedent. Cu toate acestea, Julen, copilul de 2 ani căzut într-un puţ îngust şi adânc în sudul Spaniei a fost găsit mort în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

Operațiunile de salvare au fost extrem de complicate. În ciuda tuturor eforturilor depuse de mineri, copilul a fost găsit mort, la 70 de metri adâncime, scrie 7sur7.be.

Căutările au durat până la 01:25, sâmbătă dimineață, fiind relatate minut cu minut de presă. Speranța se păstrase, Spania întreagă aștepta o minune.

 

La 13 ianuarie, băiatul a căzut într-un puţ abandonat care avea diametrul de numai 25 de centimetri, dar o adâncime de peste 107 de metri.

Incidentul s-a petrecut atunci când băiatul se juca în apropiere de părinţii lui, care se aflau la un picnic.

Puţul nu era semnalizat atunci când băiatul a căzut în el, iar o sursă din guvernul regional al Andaluziei a declarat că antreprenorul care a săpat puţul nu a solicitat permisele necesare. 

Cazul a emoționat o întreagă lume care a urmărit știrile despre operațiunile de căutare a băiatului, deși acestea aveau un final previzibil.

Peste 300 de persoane au participat la operațiunile de căutare.

Autorităţile, deși nu au vreun indiciu că băiatul ar mai fi în viaţă, au început să foreze un tunel vertical, paralel cu puţul în care a căzut copilul. 

Un strat de pietre şi pământ, antrenat de copil în cădere, la aproximativ 70 de metri adâncime, împiedica salvatorii să ajungă la Julen, blocat dedesubt.

Un al doilea tunel a fost săpat oblic, în încercarea de a ajunge la copil, însă natura terenului, în comuna Totalan, de lângă Malaga, a complicat sarcina salvatorilor. Au ajuns prea târziu.

Între firmele care au participat la căutări s-a numărat Stockholm Precision Tools AB, o companie suedeză care a contribuit în 2010 la salvarea celor 33 de mineri chilieni, blocaţi timp de 69 de zile sub pământ.

Şi premierul Spaniei a fost marcat de vestea că băiatul a fost găsit mort. A scris pe Twitter: „Toată Spania e unită de tristeţe”.

Primarul din Malaga a declarat, la rândul său:”Vestea privind moartea lui Julen este sfâșietoare, dar este și o lecție de solidaritate și cooperare tot ce s-a petrecut în aceste zile”.

Tatăl copilului a făcut o criză de panică, la aflarea veștii. O ambulanță a fost trimisă la domiciliul părinților.

Aceștia au mai pierdut un copil, pe fiul lor cel mare, Oliver. Acesta avea doar trei ani la momentul decesului. A murit ca urmare a unei malformații cardiace congenitale. Mama sa a declarat zilele trecută că speră ca Oliber să vegheze asupra fratelui său:”Știu că tu îl protejezi”, a scris ea pe rețelele de socializare.

Puțul în care a căzut Julen era acoperit cu două pietre. Tatăl l-a auzit pe Julen plângând, la scurt timp după căderea în puț. ”Apoi nu l-am mai auzit”, a explicat acesta. ”Tot ce am putut să îi spun este să se liniștească. Tata te iubește, Julen, fratele tău te va ajuta”, a mai povestit acesta.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră