Multe ţări vor fi nevoite să-şi revizuiască bilanţul uman al pandemiei Covid-19, a estimat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de France Presse, preluat de Agerpres.
Numărătoarea macabră a cazurilor şi morţilor provocaţi de noul coronavirus este îngreunată de mai mulţi factori, inclusiv afectarea lucrătorilor din domeniul sănătăţii a căror prioritate este îngrijirea pacienţilor, izolarea bolnavilor care mor acasă şi de proceduri birocratice foarte greoaie.
"Este un lucru dificil de făcut în timpul unei crize, identificarea tuturor cazurilor şi identificarea tuturor morţilor", a dezvăluit Maria Van Kerkhove, responsabilă OMS cu gestionarea pandemiei, într-o conferinţă de presă virtuală organizată vineri la Geneva.
"Ne putem aştepta ca multe ţări să se afle într-o situaţie similară, în care vor trebui să-şi revizuiască registrele şi să se întrebe: au fost identificaţi toţi?", a adăugat ea.
Potrivit Mariei van Kerkhove, China a revizuit mai multe baze de date pentru a ajunge la acest nou bilanţ, după ce a primit cu întârziere rapoarte de la pompele funerare, spitalele suprasolicitate, spitale de campanie, laboratoare, centre de detenţie, clinici şi cămine de bătrâni.
China a raportat încă 1.290 de morţi la Wuhan, epicentrul pandemiei, victime care au murit acasă, potrivit autorităţilor locale, ridicând numărul total al deceselor din cea mai populată ţară din lume la 4.632.