Biroul european al Organizației Mondiale a Sănătății, OMS, a anunțat luni că va închide o sucursală specializată la Moscova și va transfera funcțiile acesteia în Danemarca, scrie Le Monde.
Această decizie vine în urma solicitărilor, încă din aprilie 2022, din partea țărilor membre pentru închiderea acestei structuri din capitala Rusiei, la scurt timp după invazia Ucrainei din 24 februarie.
Întâlnirea virtuală de luni, în cadrul căreia a fost aprobată măsura, a fost convocată după ce luna trecută un grup de 30 de state a convocat într-o scrisoare o sesiune extraordinară. Aceștia au subliniat „efectele imediate și pe termen lung asupra sănătății în Ucraina și nu numai” ale ofensivei militare ruse, care „continuă să fie o problemă de maximă importanță”.
Majoritatea statelor membre au aprobat decizia de a închide „Oficiul European OMS pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Netransmisibile” de la Moscova și de a-i transfera funcțiile oficiului regional din Danemarca „cel mai târziu” ma 1 ianuarie 202.
Biroul OMS pentru Rusia nu este afectat.