Moda ”primarilor de noapte” se extinde. Acum, și Praga are unul

23 Ian 2019 | scris de Marina Constantinoiu
Moda ”primarilor de noapte” se extinde. Acum, și Praga are unul Galerie foto (3)

Ce au în comun Amsterdam, Londra, orașul german Mannheim și, de acum, Praga? Toate au un "night mayor", adică un ”primar de noapte”.

Consiliul Municipal din Praga a aprobat componenţa unei noi comisii conduse de un ''primar de noapte'', cu misiunea de a gestiona problemele cu care se confruntă oraşul după lăsarea întunericului. Care ar fi acelea? Printre cele mai importante sarcini ale comisiei se numără rezolvarea plângerilor legate de zgomotul provenind de la baruri şi restaurante, dar şi promovarea unei vieţi de noapte sigure şi vibrante, care aduce beneficii atât întreprinzătorilor cât şi praghezilor.

Noul organism va fi condus de Jan Stern şi va fi compus din reprezentanţi ai districtului 1 din Praga în centrul istoric şi ai poliţiei municipale.

Jan Stern, cofondator şi operator al unui centru cultural, este unul dintre iniţiatorii ideii creării unei echipe însărcinate cu gestionarea problemelor nocturne ale capitalei.

Primul pas va fi majorarea numărului de agenţi de poliţie prezenţi în zonele cele mai afectate de probleme pe timpul nopţii, în care locuitorii reclamă că nu se pot odihni.

Următorul pas va fi emiterea unei directive care va permite districtelor capitalei să stabilească ore de închidere ale localurilor în anumite zone.

Comisia se va angaja, de asemenea, în comunicarea sistematică cu reprezentanţii cluburilor de noapte şi organizatorii evenimentelor culturale importante în vederea consolidării autoreglementării, a precizat Consiliul Municipal.

Ideea unui "night mayor" s-a născut la Amsterdam. Mirik Milan a reușit să transforme o funcție onorifică, neplătită, într-un post propriu-zis.

Administrația capitalei olandeze plătește jumătate din salariul primarului de noapte, cealaltă jumătate e finanțată prin donații. Sub egida lui Milan, zece baruri și cluburi din Amsterdam au renunțat la ora de închidere.

La prima vedere, o astfel de măsură pare un dezavantaj pentru oamenii care locuiesc în apropiere de localurile deschise toată noaptea, dar Milan explică de ce e, totuși, o idee bună pentru toată lumea: "Pe stradă e mai puțină gălăgie și violență, pentru că nu pleacă toți din cluburi la aceeași oră."

Noul primar de noapte de la Praga declară, potrivit Radio Praga, că intenționează să se întâlnească cu omologul său din Amsterdam, pentru a prelua câteva dintre ideile acestui pionier în ale ideii de ”night mayor”.

”Cred că Amsterdam este asemănător orașului Praga din multe puncte de vedere. În primul rând, în privința tipului de turiști care vin aici și a problemelor referitoare la centrul istoric al orașului și a modului în care ei încearcă să le rezolve”, a spus Jan Stern.

Între timp, modelul "night mayor" a fost preluat și de Paris, Toulouse și Zürich. Începând din luna martie a acestui an, chiar și New York-ul are un "Senior Executive Director of the Office of Nightlife". 

Sursa foto: Radio Praga

Alte stiri din Externe

Ultima oră