La începutul lui ianuarie, o companie americană, Ocean Infinity, a fost angajată de Guvernul malaezian pentru a începe o nouă căutare a avionului malaezian care efectua zborul MH370, care a dispărut în martie 2014.
Nava, Seabed Constructor, a început operaţiunile de căutare la 22 ianuarie, dar joia trecută, după numai 10 zile, şi-a oprit sistemul automat de identificare (AIS), fără a da vreo explicaţie, scrie The Guardian.
După trei zile, nava a reapărut în afara zonei de căutare şi în drum spre o programată pauză de alimentare în portul australian Freemantle.
Nici Guvernul malaezian, nici compania Ocean Infinity nu au explicat această dispariţie, şi nici unde anume a navigat nava în cele trei zile.
Membrii familiilor celor care se aflau la bordul avionului dispărut au făcut apel la Guvernul malaezian şi la compania Ocean Infinity să dea o explicaţie pentru această dispariţie misterioasă, mai ales că speculaţiile pe marginea manevrelor navei sunt în floare.
KS Narendran, care avea o rudă la bordul MH370, a cerut mai multă transparenţă în legătură cu acest moment de dispariţie temporară.
"După părerea mea, este foarte ciudat, chiar îngrijorător", a spus acesta. "Dacă această tăcere şi această dispariţie temporară au fost intenţionate, este nevoie de o explicaţie. Dacă a avut un motiv anume, în interesul transparenţei, să ni se spună ce anume este", a mai spus acesta.
"Nu există jurnalişti sau vreun membru al familiilor celor care s-au aflat la bordul avionului dispărut. Mi-aş fi dorit să fie câţiva. Noi încă aşteptăm, cu încredere. Trebuie îndepărtate orice urme de speculaţi, controverse sau cospiraţii", afirmă aceeaşi persoană citată de The Guardian.
În singura notă informativă din partea autorităţilor malaeziene referitoare la această operaţiune, se confirma doar faptul că MH370 nu a fost găsit în prima săptămână de căutăro, între 22 şi 30 ianuarie.
Fără ca nimeni să înţeleagă de ce aşa de târziu, operaţiunea de căutare lansată la 22 ianuarie de Ocean Infinity are loc într-o nouă zonă de 25.000 de kilometri pătraţi.
Dispărut de pe ecranele radarelor la 8 martie 2014, zborul MH370 transporta 239 de persoane.