Răsturnare de situație. Britanicii au ales IEȘIREA din UE! Lira s-a prăbuşit la minimul ultimilor 31 de ani

24 Iun 2016 | scris de Veronica Micu
Răsturnare de situație. Britanicii au ales IEȘIREA din UE! Lira s-a prăbuşit la minimul ultimilor 31 de ani

Anterior, BBC News anunțase că Regatul Unit a votat în mod clar pentru BREXIT, cu un scor de 52% la 48%. Participarea la vot a fost de 71,8%, la urne prezentându-se mai mult de 30 de milioane de britanici, cea mai mare rată de la alegerile generale din 1992.

Preponderent, pentru ieșirea Marii Britanii din UE au votat cetățenii din Anglia, cu excepția Londrei, și Țara Galilor, în favoarea rămânerii pronunțându-se Scoția și Irlanda de Nord.

În Londra, 60% dintre votanți s-au pronunțat pentru rămânerea în UE, reliefând încă o dată diferențele sociale și culturale dintre metropolă și Anglia tradițională.

În urma rezultatului, analiștii așteaptă un dezastru la burse. Lira s-a prăbuşit cu cea mai mare rată din istorie, după o scădere de 9,41%, şi a ajuns la 1,35 dolari. Mai mulți parlamentari au solicitat intervenția în piață a Băncii Angliei.

"Este o victorie a oamenilor obișnuiți, a celor decenți", a declarat Nigel Farage, liderul UKIP, cel mai activ opozant al prezenții Marii Britanii în UE din ultimele decenii. Farage a solicitat demisia premierului David Cameron, considerând că rezultatul referendumului este total opus recomandărilor făcute alegătorilor de prim-ministrul britanic. 

Nicola Sturgeon, prim-ministrul Scoției, a declarat că opțiunea clară a scoțienilor pentru rămânerea în Uniunea Europeană demonstrează credința acestora într-un viitor european și că este evident că falia creată față de decizia generală generează premisele unui nou referendum pentru independență.

Citiți și:

BREXIT. Ce se va întâmpla cu românii din Marea Britanie, în perioada imediat următoare

BREXIT. Premierul britanic David Cameron şi-a anunţat demisia - LIVE VIDEO

BREXIT aduce probleme în fotbal. Ce se întâmplă cu jucătorii britanici din campionatele Europei

Politicienii români reacționează după BREXIT. Băsescu: Ce ai făcut, Cameron?

BREXIT. Aurul a atins cea mai ridicată valoare din ultimii doi ani. Ce se întâmplă cu leul

Martin Schulz, după BREXIT: Negocierile trebuie să înceapă rapid. Nu vreau ca euro să se prăbușească

EFECTELE BREXIT. Companiile britanice înregistrează deja pierderi de 150 de miliarde de euro

BREXIT. Cioloș și guvernatorul BNR, chemați de urgență la Cotroceni

Jurnalist din Marea Britanie, mesaj către români: Vă rog, salvați-i pe britanici!

Ce se va întâmpla cu Marea Britanie în caz de BREXIT

Va putea supraviețui UE unui Brexit?

"Mă tem că un Brexit poate marca nu numai începutul dezintegrării UE, ci și a civilizației occidentale", avertiza președintele Consiliului European, Donald Tusk, în această săptămână pentru cotidianul Bild.

Potrivit lui Tusk, Brexit "va încuraja" toate forțele radicale anti-UE din Europa, dar și "inamicii externi care vor bea șampanie".

Ieșirea Regatului Unit din UE ar putea încuraja de asemenea apelurile la o Europă "în două viteze", cea a unui miez central pentru o integrare "tot mai mare" în jurul căruia ar gravita ceilalți membri.

Aceștia din urmă ar putea beneficia de aranjamente similare celor obținute de Londra și Copenhaga care beneficiază de clauze de scutire în materie de justiție și de afaceri interne. Apartenența la moneda unică ar putea astfel să constituie obiectul unor scutiri pentru cei care vor.

Conducătorii europeni se tem însă mai presus de orice "de un efect al dominoului".

"Respectăm rezultatul referendumului. Este foarte clar că Marea Britanie a ales să meargă pe drumul său. Este vremea să ne comportăm serios și responsabil. David Cameron are responsabilități pentru propria țară, noi, pentru viitorul Uniunii Europene. Remarcați ce se întâmplă cu lira sterlină și pe piețele de capital. Nu dorim să se întâmple același lucru cu euro", a declarat Martin Shultz, președintele Parlamentului European.

"Veștile din Marea Britanie sunt cu adevărat serioase, Se pare că este o zi tristă pentru Europa și Marea Britanie", a notat pe Twitter ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier.

""

Referendumul britanic a dat deja de fapt idei eurofobilor. La extrema dreaptă, președinta Frontului Național francez, Marine Le Pen, și-a exprimat dorința de a se organiza "în fiecare țară" un vot popular cu privire la apartenența la UE, la fel ca euroscepticii danezi, olandezi și suedezi.

Chiar dacă UE se reformează după traumatismul Brexit, există un veritabil risc ca ea să nu-și poată împiedica prăbușirea.

Alte stiri din Externe

Ultima oră