Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța, considerat Elvis Presley al Franţei, după cum scrie cotidianul american New York Times, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunțat soția sa, Laeticia.
"Johnny Hallyday a plecat. Scriu aceste cuvinte fără să cred asta. Și totuși așa este. (...) Ne părăsește în această noapte așa cum a trăit de-a lungul întregii sale vieți, cu curaj și demnitate", a scris ea, într-un comunicat.
Tot într-un comunicat, difuzat de Palatul Elysee miercuri dimineața, președintele francez, Emmanuel Macron, i-a adus un omagiu artistului, parafrazând titlul unui cântec interpretat de artist: "On a tous en nous quelques chose de Johnny" (Avem toţi ceva în noi din Johnny).
De altfel, nu doar Emmanuel Macron, ci şi Manuel Valls, Michel Polnareff şi lumea artistică reacţionează după moartea legendarului Johnny Hallyday.
"De la Johnny Hallyday nu vom uita nici numele, nici gura, nici vocea, mai ales interpretările, care, cu lirismul lui dur şi sensibil, aparţin astăzi pe deplin istoriei cântecului francez. El a făcut ca o parte din America să intre în Panteonul naţional", a scris preşedintele Franţei. "De-a lungul generaţiilor, el s-a imprimat în viaţa francezilor. I-a cucerit cu o generozitate aşa cum stau mărturie concertele sale: uneori măreţe, uneori intime, uneori excesive, uneori în săli modeste (...). Nu a îmbătrânit niciodată pentru că el niciodată nu a trişat. Pentru că a rămas simplu şi îndrăgostit de viaţă. Şi pentru că ştia că secretul de a nu îmbătrâni este să ai mai multe vieţi", se arată în comunicat. "Până la capăt, el va fi această prezenţă familiară, această voce de atâtea ori imitată, această personalitate care a îndrăznit să trăiască ce-i mai bun, transmiţând o energie frăţească publicului care îi striga: "Que je t'aime". Acest public, care astăzi este în lacrimi iar toată ţara în doliu".
"Johnny a murit şi ceva din nou a plecat... rămâne un vid... mulţumim pentru tot, pentru Parc des Princs, pentru Stade de France în 1998, apoi mai târziu cu orchestra simfonică la Bercy, pentru turneul "Vieilles canailles", am crescut şi am trăit cu Johnny!", a scris Manuel Valls, fostul ministru de Interne al Franţei.
"Atât de trist", a scris pe Twitter şi cântăreţul Patrick Bruel.
Lenny Kravitz a scris pe Twitter: "Adio dragă Johnny Hallyday. Pritenia ta, susţinerea ta sunt gravate în inima mea. A fost o onoare că te-am cunoscut şi că am petrecut timp cu tine şi familia ta. Sufletul tău este al rock'n'roll-ului. Odihneşte-te în pace!".
"Resimt o mare tristeţe, dar în acelaşi timp şi trist şi eliberta, căci suferea enorm. Pentru că nu vrem să-i vedem suferind pe cei pe care-i iubim", a declarat Michel Polnareff pentru BFM TV. "Va fi mereu cu noi (...) El a fost mereu un erou. A fost cineva care ne-a inspirat mult, care a avut forţă de caracter. A fost un mare exemplu pentru noi".
"Triumful modestiei", aşa l-a caracterizat regizorul Claude Lelouch pe Johnny Hallyday. Cei doi au realizat mai multe filme împreună, între care "Chacun sa vie". Johnny a cântat şi tema muzicală în unul din cele mai mari filme ale lui Lelouch, "L'aventure, c'est l'aventure". "Johnny a trăit 1.000 de vieţi", a declarat Lelouch la RTL.
Cântărețul și actorul Johnny Hallyday, pe numele real Jean-Philippe Smet, s-a născut la 15 iunie 1943 la Paris.
S-a lansat la începutul anilor 60', remarcându-se prin faptul că a interpretat melodii rock'n'roll în limba franceză. Primul său LP a fost intitulat 'Hello Johnny' și a apărut în 1960. Un an mai târziu, cover-ul său 'Lets Twist Again' s-a vândut în peste un milion de exemplare, devenind disc de aur.
Concertul său din anul 2000, '100% Johnny: Live a La Tour Eiffel', a atras 500.000 de spectatori și 9,5 milioane de telespectatori, fiind transmis în direct de postul național de televiziune francez.
De-a lungul carierei sale, a întreprins peste 100 de turnee, a obținut 18 albume de platină și a vândut peste 110 milioane de albume.
În 1997 a devenit Cavaler Al Ordinului Național francez 'Legiunea de Onoare'.
Cântăreţul şi compozitorul anunţa în luna august că pregătea pentru anul viitor un turneu rock şi blues, după ce susţinuse seria de concerte "Vieilles canailles" în Franţa, Elveţia şi Belgia, împreună cu Eddy Mitchell şi Jacques Dutronc.
În plus, un nou album al său este aşteptat să apară.