După douăsprezece zile de confruntări devastatoare cu Israelul și lovituri americane asupra infrastructurii sale nucleare, regimul iranian a acceptat un acord de încetare a focului negociat prin intermediul Qatarului. Cu toate acestea, chiar și după intrarea în vigoare a armistițiului, Teheranul a lansat o ultimă salvă de rachete spre Israel, semn al fragilității păcii. Deși a încercat să salveze aparențele printr-o ripostă simbolică, Republica Islamică iese profund slăbită din acest conflict, cu arsenalul nuclear deteriorat, poziția regională compromisă și societatea internă tot mai tensionată, scrie Le Figaro
Negocierea cu Statele Unite, fără a da impresia unei capitulări, a fost preferată de Teheran în locul unei înfruntări de durată care i-ar fi pus în pericol supraviețuirea în fața Israelului. Slăbit de douăsprezece zile de bombardamente, regimul iranian a salvat aparențele printr-o ripostă simbolică la „agresiunea” americană, înainte de a accepta, în scurt timp, încheierea unui conflict condus de inamicul său jurat, Israelul — conflict care risca, în cele din urmă, să-i amenințe existența.
Pentru Teheran, „prioritatea a fost reluarea căilor de negociere pentru a salva regimul”, explică cercetătorul Bernard Hourcade, specialist în Republica Islamică. Potrivit acestuia, „liderii iranieni nu voiau să rupă punțile cu Donald Trump, pentru că știu că el este cel care poate opri războiul cu Israelul”. La finalul confruntării, „regimul a fost umilit, dar este încă în viață și pregătit să continue lupta”, constată la rândul său Gregory Brew, expert în Iran în cadrul Eurasia Group din Statele Unite.
Riposta atent calibrată la loviturile americane asupra instalațiilor nucleare dovedește pragmatismul regimului în fața unui pericol existențial. „Republica Islamică a făcut strictul necesar”, comentează din Golf un expert familiarizat cu Iranul. Prin intermediul Qatarului și, probabil, al Omanului, Teheranul a avertizat Statele Unite cu privire la lansarea de rachete asupra bazei aeriene americane al-Udeid din Qatar, pentru a evita victimele. Avertismentul a avut efect: baza — un veritabil mini-stat în afara capitalei Doha — fusese evacuată în prealabil.
Avertisment transmis Statelor Unite
Și în 2020, după asasinarea de către Donald Trump a influentului general iranian Qassem Soleimani la Bagdad, Teheranul, deși promisese „iadul”, a avertizat Washingtonul — prin intermediul guvernului irakian — în legătură cu loviturile de represalii asupra unei baze irakiene care găzduia soldați americani. Nici atunci nu au fost victime.
Luni seară, în timp ce spațiile aeriene ale statelor din Golf erau redeschise, Donald Trump a „mulțumit Iranului” pentru că a „avertizat” Statele Unite „la timp, ceea ce a permis evitarea pierderilor de vieți omenești și a rănirilor”. Aceste precauții retorice, importante pentru un regim care avea nevoie să salveze aparențele, au permis Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului să prezinte atacul drept „un răspuns la acțiunea agresivă” a Statelor Unite — fiind lansate tot atâtea rachete „câte bombe” americane au vizat siturile nucleare iraniene.
În timp ce Donald Trump saluta o ripostă iraniană „foarte slabă”, ieșirea din criză devenea vizibilă. Teheranul a informat imediat Qatarul că atacul nu viza „o țară soră și prietenă”. Și pe bună dreptate: într-un gest aproape ireal, emiratul — singurul aliat al Iranului din Peninsula Arabică, alături de Oman — avea să joace, în orele următoare, rolul de mediator între Iran și Statele Unite.
La telefon cu oficiali iranieni, premierul Qatarului, șeicul Mohammed Ben Abdul Rahman al-Thani, a reușit să convingă Teheranul să accepte un acord de încetare a focului, potrivit mai multor surse din regiunea Golfului. „Operațiunile militare ale forțelor armate iraniene pentru a pedepsi Israelul pentru agresiunea sa au continuat până în ultima clipă”, a declarat ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, referindu-se la momentul intrării în vigoare a armistițiului, la ora 4:00 GMT. Un semn al fragilității acestui armistițiu: după încetarea ostilităților, Teheranul a lansat un nou tir de rachete asupra Israelului.
Bravada iraniană nu reușește însă să ascundă o realitate dură pentru Republica Islamică, care iese puternic slăbită după douăsprezece zile de război. Asigurarea sa de supraviețuire – programul nuclear – a fost grav afectată. Regimul și-a demonstrat vulnerabilitățile, pierzând controlul spațiului aerian încă din primele zile de conflict, în timp ce infiltrările Mossad până aproape de vârful statului au expus slăbiciuni structurale pe care Iranul nu le va putea remedia curând, chiar dacă a lansat deja o vânătoare de spioni.
Evitarea unui război de durată
De cealaltă parte, „iranienii erau epuizați de acest război”, spune Majdi, un cetățean care a reușit recent să părăsească țara. „După ce s-au refugiat în afara Teheranului, mulți nu mai au bani. Trebuie să se întoarcă acasă, în ciuda bombardamentelor israeliene.” Un conflict prelungit ar fi fost extrem de periculos. Loviturile repetate asupra centrelor de putere, în special asupra Gardienilor Revoluției, ar fi putut slăbi regimul din interior, provocând fisuri, dezertări și chiar manifestări de furie populară împotriva liderilor de la Teheran.
Marți, în fața vecinilor săi arabi din Golf, îngrijorați că ar putea deveni din nou ținte ale rachetelor iraniene, Abbas Araghchi a susținut că atacul asupra bazei americane al-Udeid a fost „legitim”. Deși Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite s-au împăcat în ultimii ani cu Teheranul și s-au distanțat de Israel după 7 octombrie, o atitudine rigidă din partea Iranului le-ar putea readuce la vechea ostilitate față de Republica Islamică și de politica sa destabilizatoare în Orientul Mijlociu.
Zguduit, dar încă rezistent, Iranul a demonstrat că își păstrează capacitatea de reacție. Contraatacul rapid la bombardamentele americane indică faptul că lanțul de comandă nu a fost întrerupt, chiar dacă liderul suprem, Ali Khamenei, se află izolat într-un loc considerat sigur. Într-un Teheran parțial evacuat, aparatul de securitate rămâne pregătit să înăbușe orice început de revoltă și să înlocuiască rapid cadrele eliminate.
Cu alte cuvinte, opțiunea schimbării de regim, dorită de o parte a populației iraniene și promovată de unele voci din Israel și Statele Unite, și-a arătat, cel puțin pe termen scurt, limitele. În plus, liderul suprem nu a pierdut încă definitiv cartea nucleară. „Nimeni nu știe unde se află cele 400 de kilograme de uraniu îmbogățit la nivel înalt”, avertizează Jeffrey Lewis, expert american în proliferare nucleară. Această chestiune va fi în centrul negocierilor care urmează să înceapă între Iran și Occident, prin intermediul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, în speranța de a închide definitiv capitolul războiului.
