În timp ce ministrul francez al Sănătății a anunțat că pachetul de țigări ar putea costa 10 euro în următorii trei ani, industria tutunului mai primește o lovitură la portofel din partea altei țări europene, transmite franceinfo. Banca olandeză ABN Amro a decis să nu mai investească în acest sector de activitate, deoarece ”nu este compabil cu valorile fundamentale ale băncii noastre”.
A treia mare bancă din Olanda a anunțat că a încheiat un acord cu Fundația olandeză a inimii pentru a-și uni forțele în lupta pentru un viitor fără tutun. Totuși, banca a anunțat că vor fi onorate contractele încheiate până acum, dar nu vor fi prelungiri sau noi contracte semnate.
Premieră în Olanda, nu și în lume
Directorul Fundației s-a bucurat pentru acest acord, sperând că și alte instituții financiare vor urma în curând acest exemplu.
Aceasta este o premieră pentru o bancă din Olanda. Dar nu este unică. În Noua Zeelandă, în 2016, banca ANZ a renunțat să finanțeze întreprinderile producătoare de țigări.
În Olanda, 20.000 de persoane mor în fiecare an din cauza efectelor tutunului (față de peste 75.000, în Franța).
Secția de cercetare a ABN AMRO estimează că cheltuielile legate de boli provocate de consumul de tutun este de 2.000 de euro pentru o persoană, în fiecare an. Pe de altă parte, Organizația Mondială a Sănătății estimează că șapte milioane de persoane mor, anual, la nivel global, din cauza tutunului.