Guvernanţii polonezi vor să-l extrădeze pe Roman Polanski în SUA

31 Mai 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Guvernanţii polonezi vor să-l extrădeze pe Roman Polanski în SUA

Noua putere din Polonia anunţă o măsura care va stârni numeroase controverse:redeschiderea procedurii de extrădare a lui Roman Polanski în SUA,scrie agerpres.ro

Ministrul Justitiei, care este și procuror general și ale cărui puteri au fost sporite recent, a afirmat că va contesta la Curtea Supremă "o decizie a tribunalului din Cracovia de neextrădare a dlui Polanski în Statele Unite, deși este acuzat de o crimă dură împotriva unui copil, violarea lui", a declarat el la postul public de radio.
"Pentru noi nu este o surpriză", a spus pentru AFP unul dintre avocații cineastului. "Ne așteptam. Dl Ziobro a anunțat că o va face. Deocamdată nu putem comenta, fiindcă nu știm dacă a făcut-o deja sau o va face", a spus Jerzy Stachiwicz.
Tribunalul din Cracovia decisese anul trecut, în 30 octombrie, să refuze extrădarea lui Roman Polanski, iar Parchetul din același oraș a renunțat în noiembrie să facă apel la această hotărâre. Curtea Supremă poate fie să confirme această decizie, fie să o anuleze parțial sau integral și să trimită dosarul la tribunal.
În 1977, în California, Roman Polanski, care avea atunci 43 de ani, a fost judecat pentru violarea Samanthei Geimer, de 13 ani. După 42 de zile de închisoare și eliberarea pe cauțiune, cineastul, care pledase vinovat de "raporturi sexuale ilegale" cu o minoră, a fugit din Statele Unite înainte de anunțarea verdictului, temându-se de o condamnare aspră.
Avocații polonezi au încercat să demonstreze că cererea de extrădare nu are nicio bază, ținând seama de acordul încheiat în perioada procesului între cineast și justiția americană. Apărarea apreciază că, potrivit acordului, pedeapsa prevăzută a fost ispășită de clientul lor, punct de vedere împărtășit de tribunalul din Cracovia, încheie AFP.

Alte stiri din Externe

Ultima oră