Experta-şefă în sănătate a guvernului scoţian a demisionat

06 Apr 2020 | scris de A.A.
Experta-şefă în sănătate a guvernului scoţian a demisionat

Experta-şefă în sănătate a guvernului din Scoţia, Catherine Calderwood, a demisionat după ce a fost surprinsă ignorând propria recomandare de a rămâne în casă în timpul pandemiei de coronavirus,conform BBC news.

Catherine Calderwood, ofiţer medical şef, a spus duminică seară că „regretă profund”, într-un comunicat prin care şi-a anunţat demisia după o discuţie cu primul ministru al Scoţiei, Nicola Sturgeon, potrivit agenţiei britanice de ştiri Press Association.

„Atenţia justificată acordată comportamentului meu riscă să distragă concentrarea de la sarcina importantă pe care guvernul şi breasla medicală o au în a face ca ţara să depăşească pandemia de coronavirus”, a precizat ea în comunicat.

Anterior, ea a recunoscut că în două weekenduri consecutive a mers la o a doua reşedinţă a sa dintr-o zonă rurală de pe coasta de est a Scoţiei, un act care a fost în contradicţie cu propriul sfat către scoţieni de a rămâne în locuinţa lor principală.

Mărturisirea a venit după ce ediţia scoţiană a ziarului The Sun a publicat fotografii cu Calderwood în oraşul Earlsferry, o destinaţie turistică populară.

„Nu am urmat sfatul pe care l-am dat altora. Regret profund”, a spus ea duminică într-o conferinţă de presă, relatează BBC news

Alte stiri din Externe

Ultima oră