Incredibil. 680.000 de euro pentru o erecție neîntreruptă timp de șase zile!

07 Iul 2015
Incredibil. 680.000 de euro pentru o erecție neîntreruptă timp de șase zile!
Un fost deținut din SUA poate începe o nouă viață. 39 dintre cei 50 de ani ai săi i-a petrecut în spatele gratiilor, printre altele și pentru crimă.  

De ziua Americii din 2011, Rodney Cotton se afla într-o închisoare din Manhattan. Traversa clipe de coșmar. Luase antidepresive, iar un efect colateral a fost o erecție de aproape șase zile.

Când n-a mai putut suporta durerile, el a alertat gardienii și personalul medical, însă aceștia i-au transmis că nu este un caz de urgență.

Conform New York Daily News, după eliberare, el a dat statul american în judecată, invocând faptul că erecția i-a provocat disfuncționalități ale penisului.

Instanța i-a dat dreptate zilele trecute, iar statul american urmează să îl despăgubească cu 750.000 de dolari (680.000 de euro). Cotton ceruse 10 milioane.

„Mi-am pierdut bărbăția. Nu mai cobora și mă durea groaznic. Dacă aș avea de ales între bani și un penis funcțional, aș alege imediat a doua variantă. Cu ajutorul acestei sume de bani, mă voi muta la fiica mea din Atlanta și voi începe o nouă viață“, a declarat Cotton pentru sursa citată. (I.D)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră