Duminică, alegătorii elvețieni au respins cu aproape 63% din voturi propunerea de a pune capăt unui acord cu UE care permite libera circulație a persoanelor.
Elveția nu este membră a UE, dar este parte într-o serie de tratate cu Bruxelles, care îi permit accesul la zona de liber schimb a Europei.
Referendumul de duminică a fost urmărit cu multă atenție în capitalele statelor membre ale Uniunii Europene, fiind chiar considerat un fel de repetare a ”examenului Brexit”, la o scară , evident, mai redusă, scrie rfi.ro.
Într-adevăr, un vot pozitiv la referendumul de duminică ar fi însemnat anularea unilaterală de către guvernul elvețian a acordul său de liberă circulație. Aceasta ar fi avut un impact direct asupra altor acorduri bilaterale între Elveția și Uniunea Europeană, cum ar fi cele privind privind transportul, cercetarea dar mai ales, comerțul.
După cum informează BBC, aproximativ 60% din exporturile elvețiene merg spre Europa.
Este adevărat că, după intrarea în vigoare a acordurilor de liberă circulație, numărul europenilor care s-au stabilit în Confederația Helvetă a crescut simțitor.
Se estimează că circa 1,4 milioane de europeni trăiesc și lucrează acum în Elveția, fapt care i-a determinat pe inițiatorii referendumului, Partidul Popular, de extremă dreapta , să considere acordul de liberă circulație drept o amenințare serioasă la adresa stabilității societății elvețiene. Popularii consideră că imigrația este de vină pentru creșterea populației și implicit a presiunii asupra serviciilor sociale.
Pe de altă parte, peste jumătate de milion de elvețieni trăiesc și lucrează în Uniunea Europeană, grație aceluiași acord.
După cum reamintește BBC, Bruxelles le-a spus întotdeauna elvețienilor că nu pot alege: nu poate exista comerț liber fără libera circulație. Iar elvețienii au votat cu gândul la menținerea avantajelor economice dar și la păstrarea libertății de mișcare a sutelor de mii de conaționali care lucrează și ei în Uniunea Europeană.
Elveția, cu sistemul ei de democrație directă, este mândră de neutralitatea pe care și-o cultivă și și-o apără în toate instanțele internaționale. Totuși, aceasta nu înseamnă și o izolare a țării.
Un vot pentru propunerea extremei drepte ar fi avut drept consecință o excludere a acestei țări de pe piața unică a Uniunii Europene – ceea ce elvețienii au găsit că este prea mult.