Elveţia va ridica, în primăvara anului, viitor restricţiile pentru cetăţenii români, care vor să trăiască şi să muncească în Ţara Cantoanelor.
Anunţul a venit chiar de la preşedintele Confederaţiei, Alain Berset, aflat în vizită oficială în ţara noastră zilele trecute, şi confirmat de către preşedintele Klaus Iohannis..
În Elveţia trăiesc peste 30 de mii de români. Acest stat, deşi nu este membru al Uniunii Europene, face parte din Zona Economică Europeană şi din spaţiul de liberă circulaţie Schengen, aminteşte digi24.ro.
Este oricum o decizie tehnică – în concordanță cu prevederile acordului dintre Confederația Elvețiană și Uniunea Europeană, notează RFI România.
"Discuţia s-a purtat şi pe tema modului în care libera circulaţie a cetăţenilor români avea să fie pusă în aplicare, în modul practic. În luna mai a anului viitor ajungem la finele acestui proces. După această dată, nu va mai exista nicio diferenţă şi nicio restricţie", a spus preşedintele elveţian.
Cel mai probabil, nu va exista un exod al lucrătorilor români spre Elveția, crede Petru Dandea, vicepreședinte Cartel Alfa.
Migrația dintr-un stat membru (Spania sau Italia) în țări europene mai prospere (state nordice sau Marea Britanie) s-a produs deja, în perioada de criză. Mai grav este însă că România rămâne un exportator de forță de muncă, iar piața autohtonă suferă din ce în ce mai tare, atrage atenția Petru Dandea, într-o discuţie cu RFI România.
"Peste 4 milioane de români se află la ora actuală în diverse state din Europa occidentală, state membre ale Uniunii Europene. Probabil că mulți dintre ei au deja locuri de muncă stabile. Nu există riscul ca piața elvețiană să fie invadată de muncitorii români. Probabil că aceste calcule și le-a făcut și guvernul elvețian", a declarat Dandea la RFI.
În aprilie, Elveția anunţa că va continua să stabilească un număr fix de cetățeni din România și Bulgaria cărora le va da drept de ședere și, deci, de muncă. Consiliul Federal a decis să prelungească cu încă un an clauza de salvgardare prevăzută în acordul asupra liberei circulații.
Elveția nu face parte din Uniunea Europeană, dar are un acord cu UE prin care participă la libera circulație.
Clauza de salvgardare prevăzută în acordul de liberă circulație încheiat cu România și Bulgaria după aderarea la UE permite Elveției să reintroducă unilateral cotele de muncitori, pentru o perioadă limitată, atunci când se depășesc anumite praguri cantitative.
Clauza poate fi activată până în 2019 pentru Bulgaria și România.