Poliţia rusă a arestat două membre ale trupei Pussy Riot joi, a anunţat un apropiiat al acestora, la o zi după o acţiune spectaculoasă a artiştilor-activişti, care au arborat steagul curcubeu gay pe clădiri publice, cu scopul de a promova drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) cu ocazia zilei de naţtere a lui Vladimir Putin, care a împlinit 68 de ani, relatează Reuters, preluată de news.ro.
Trupa punk rock feministă - devenită celebră în întreaga lume după ce a cântat în Catedrala Mântuitorului de la Moscova, în februarie 2012, o rugăciune adresată Fecioarei Maria pentru a-l îndepărta de la putere pe Putin -, şi-a revendicat acţiunea de miercuri pe reţele de socializare.
"Pussy Riot îl felicită pe Vladimir Putin cu ocazia împlinirii a 68 de ani şi ridică steaguri curcubeu pe cinci dintre cele mai importante clădiri guvernamentale din ţară: Serviciul federal de securitate (FSB), Administraţia prezidenţială, Curtea Supremă, Ministerul Culturii şi Comisariatul din Basmannîi”, a anunţat trupa într-un comunicat.
Trupa îndeamnă totodată statul rus să nu intervină în viaţa privată a lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor, transsexualilor şi persoanelor queer (LGBTQ)..
Activistul Piotr Verzilov, un opozant al Kremlinului şi un asociat al Pussy Riot, a anunţat, pe baza unor înregistrări video difuzate pe reţele de socializare care surprind arestarea, că Maria Alehina şi Nika Niculcina au fost arestate din motive necunoscute.
Maria Alehina a fost arestată după scandalul de la catedrală şi condamnată la doi ani de închisoare. Ea a fost eliberată în decembrie 2013.