Un seism cu magnitudinea 5,7 s-a produs în zona de graniţă dintre Turcia şi Iran duminică dimineaţă, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC); un oficial iranian a precizat că nu au fost raportate victime sau pagube materiale imediate, informează Reuters.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 5 kilometri, potrivit EMSC.
"Echipele de intervenţie au fost mobilizate către acea zonă. Până la acest moment, nu au fost raportate victime sau pagube materiale în această regiune, nu foarte populată, din provincia Azerbaidjanul de Vest din Iran", a precizat un oficial iranian pentru televiziunea publică.
Iranul, situat la intersecţia mai multor falii, este una dintre ţările cele mai predispuse la cutremure din lume.