Brigitte Macron: Nu sunt Prima, nu sunt o Doamnă...

17 Aug 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Brigitte Macron: Nu sunt Prima, nu sunt o Doamnă...

Brigitte Macron, soția președintelui francez, Emmanuel Macron, a rupt tăcerea după controversa iscată în jurul rolului său de "Prima Doamnă" a Franței, relatează telegraph.co.uk.

Rolul său de Prima Doamnă va fi unul informal, potrivit interviului acordat revistei Elle şi din care au apărut joi câteva fragmente.  "Ca şi toate celelalte dinaintea mea, îmi voi asuma rolul public, dar poporul francez va cunoaște resursele de care dispun", a declarat Brigitte Macron.
 
Comentariile sale vin după reacția francezilor la planurile lui Macron de a-și face soția Prima Doamnă a Franței, o mișcare dezaprobată, mai ales că guvernul vrea să interzică deputaților să-şi angajeze membrii familiei în posturi de consilieri, ca o măsură anticorupţie.

După ce 315.000 de persoane au semnat o petiție în încercarea de a o bloca pe Brigitte Macron să primească un salariu, guvernul a dat înapoi  și a spus că va emite o "cartă de transparență" pentru a clarifica fondurile și personalul mobilizate pentru activitatea soţiei preşedintelui francez.

"Vom publica întâlnirile și angajamentele mele pe site-ul web al președinției, astfel încât francezii să știe exact ce fac", a spus ea.

Brigitte a adăugat că oricum nu i-a plăcut titlul de Prima Doamnă. "Nu mă simt ca o primă doamnă. Aceasta este traducerea unei expresii americane și nu-mi place deloc. Nu mă simt ca prima, ultima sau o doamnă. Eu sunt Brigitte Macron!", a spus soţia preşedintelui francez.

Deși Brigitte Macron este frecvent menționată în presa franceză și internațională ca "Prima Doamnă", ea nu are  acest statut oficial din puct de vedere constituțional.

Din punct de vedere tehnic, Franța nu a avut niciodată o primă doamnă, deși poziția de soție a președintelui este, de obicei, una costisitoare.

Fosta parteneră a președintelui Francois Hollande, Valerie Trierweiler, a costat bugetul public 400.000 € în 2013, după cum arată statisticile. Brigitte Macron are în prezent o echipă de doi sau trei asistenți, doi secretari și doi agenți de pază.

Ea abordat în interviu și problema relației sale neobișnuite cu președintele și faptul că este cu 25 de ani mai mare decât el. "Cu Emmanuel sunt foarte obișnuită să mi se întâmple lucruri extraordinare și mă întreb mereu care va fi următoarea aventură și asta durează de 20 de ani. Când citesc despre noi, am întotdeauna impresia că citesc povestea altcuiva. Povestea noastră este atât de simplă. Singura problemă cu Emmanuel este că e mai tânăr decât mine", a declarat Brigitte Macron.

Alte stiri din Externe

Ultima oră