Biserica Protestantă din Olanda (PKN) şi-a recunoscut, după 75 de ani, rolul în persecutarea evreilor

08 Noi 2020 | scris de I.D.
Biserica Protestantă din Olanda (PKN) şi-a recunoscut, după 75 de ani, rolul în persecutarea evreilor

Biserica Protestantă din Olanda (PKN) şi-a recunoscut duminică rolul în persecutarea evreilor, informează nltimes.nl.

Preşedintele PKN, Rene de Reuver, a cerut iertare comunităţii evreieşti, la 75 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, la o ceremonie de comemorare a tragediei din 1938, când firmele evreilor din Germania au fost atacate în cursul aşa-numitei Kristallnacht - Noaptea de cristal.

'PKN doreşte acum să recunoască fără rezerve că biserica a pregătit terenul în care au putu înflori antisemitismul şi ura', a spus de Reuver.

Biserica a recunoscut şi că a făcut prea puţin pentru a-i ajuta pe evreii din Olanda în timpul războiului şi al ocupaţiei germane, şi că a întârziat să-şi asume răspunderea pentru această atitudine. 'Sperăm că nu e prea târziu', a adăugat oficialul PKN. El a afirmat că biserica nu a reuşit de multe ori nici să îi ajute pe evreii întorşi din lagărele de concentrare germane sau pe cei care se ascundeau.

Declaraţia a fost prezentată mai întâi, în aceeaşi zi, comunităţii evreieşti.

Olanda a fost ocupată de Germania nazistă în mai 1940. Ulterior, 140.000 de evrei - circa 75% din comunitatea evreiască olandeză - au fost ucişi. Ceremonia de duminică a marcat crimele şi arderea sinagogilor în timpul pogromurilor din noiembrie 1938, care au marcat începutul persecutării sistematice a evreilor în Germania. 

Alte stiri din Externe

Ultima oră