Declarațiile ambasadorului chinez la Paris, care a pus sub semnul întrebării suveranitatea Ucrainei, arată că Beijingul și Moscova au interese legate, analizează în Le Figaro istoricul Thierry Wolton, specialist în regimurile comuniste. În fața acestei observații, Europa și Statele Unite trebuie să se solidarizeze, susține el.
Beijingul sufla cald și rece în războiul din Ucraina. Pe de o parte, cu o convorbire telefonică între Xi Jinping și Volodymyr Zelensky , după mai bine de un an de tăcere de la Beijing, pentru a vorbi despre negocieri de pace, pe de altă parte, cu declarațiile ambasadorului chinez la Paris care pun sub semnul întrebării suveranitatea Ucrainei asupra Crimeei, o problemă aflată în centrul conflictului declanșat de Moscova. În spatele acestui "pas de deux", înțelegerea dintre Rusia și Republica Populară Chineză nu trebuie trecută cu vederea. Interesele celor două țări sunt legate. Intenția lor generală a fost dezvăluită de doctrina de politică externă rusă, făcută publică la mijlocul lunii martie: „eliminarea” (termenul este radical) Dominației occidentale.
Această eliminare presupune punerea sub semnul întrebării a ordinii mondiale moștenite de la sfârșitul Războiului Rece. Declarațiile ambasadorului chinez la Paris trebuie, așadar, interpretate nu ca o abatere de la limbaj, ci mai degrabă ca un balon de încercare în acest scop, deoarece el a negat dreptul la independență anumitor țări care au aparținut cândva blocului socialist. Beijingul, să ne amintim, nu a condamnat public războiul lui Putin din Ucraina. Consecvența dintre pozițiile rusești și cele chineze este certă, cele două țări lucrând împreună pentru atingerea scopului anunțat.
În primul rând, Rusia și China vor să se asigure că vecinii nu reprezintă o amenințare pentru regimul lor. Kremlinul asigură Ucraina iar China Taiwanul. De când a intrat în Georgia în 2008, Putin își dă dreptul de a interveni la granițele sale, unde consideră că regimul său dictatorial este amenințat cu contagiune politică. Este o nouă versiune a conceptului de „suveranitate limitată” promulgată la vremea Uniunii Sovietice, după invadarea Cehoslovaciei de către Armata Roșie în august 1968, care a pus capăt încercării de la Praga de a-și democratiza sistemul socialist. Toate țările din zona de influență a Rusiei sunt dictaturi: Belarus, Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan, Turkmenistan, Tadjikistan. O Ucraina cucerită de Moscova ar avea o soartă similară.
Guvernată de un regim de libertăți în urmă cu câțiva ani, peninsula Hong Kong este acum supusă totalitarismului chinez.
China este, de asemenea, un susținător al „suveranității limitate” în zona sa de influență. Peninsula Hong Kong a plătit deja prețul. Guvernată de un regim de libertăți în urmă cu câțiva ani, acum este supusă totalitarismului chinez. Preluarea Beijingului s-a realizat fără să tragă niciun foc sau aproape, în orice caz în indiferența aproape generală a democrațiilor occidentale, în timp ce Republica Populară a încălcat acordurile semnate în 1984 cu fosta putere colonială britanică, prevăzând o retrocedare a teritoriului abia în 2047. În acest caz, este într-adevăr vechea ordine care nu a fost respectată pentru a întrerupe speranțele democratice purtate de demonstrațiile masive ale hongkonghezilor de la sfârșitul anilor 2010.
În iulie 2020, o lege de securitate națională impusă de Beijing a făcut posibilă închiderea principalilor lideri democratici ai peninsulei. De acum înainte, peste Hong Kong domnește ordinea comunistă.
O soartă similară așteaptă insula Taiwan, pe care regimul de la Beijing vrea să o atașeze continentului, contrar voinței majorității covârșitoare a insulenilor: doar 2% dintre taiwanezi sunt în favoarea unei apropieri de marele vecin. În acest caz, este vorba și de a nu da un exemplu prost (democratic) poporului chinez supus unui regim comunist. Scenariile redresării prin forță fiind riscante - invazia insulei, blocada -, din cauza protecției americane mai mult ca niciodată afirmată de Washington, Partidul Comunist Chinez va căuta probabil în lunile următoare să favorizeze calea „soft”. Alegerile prezidențiale vor avea loc la Taipei, capitala, în ianuarie 2024. Beijingul își va folosi toată influența pentru a favoriza o victorie pentru Kuomintang - partidul care a impus dictatura taiwanezilor timp de decenii-, în favoarea unei apropieri de continent. Alegerea candidatului Kuomintang ar permite Beijingului să-și impună ordinea pe insulă după modelul legii de securitate națională impusă Hong Kong-ului.
Putin și Xi Jinping speculează asupra ciocnirii valorilor
Pe termen lung, Moscova și Beijingul lucrează pentru a-și stabili noua ordine mondială. Agitația diplomatică actuală lucrează la asta: reconcilierea dintre Iranul șiit și Arabia Saudită sunnită sub egida Chinei, vizita brazilianului Lula în China, a ministrului chinez al apărării la Moscova, a ministrului afacerilor externe ruse, Serghei Lavrov, în Brazilia etc. Pretinzând acum că aduc pace în Ucraina cu trimiterea unei delegații acolo pentru a studia posibilitățile unei negocieri, China încearcă să demonstreze intențiile pacifiste ale acestei noi ordini mondiale anunțate.
Întreaga lume vrea pace în Ucraina, dar nu cu orice preț, mai ales pentru ucrainenii care vor să-și recupereze suveranitatea asupra Crimeei. În acest joc diplomatic la scară largă, Putin și Xi Jinping speculează asupra ciocnirii valorilor. Pe de o parte, le promovează pe ale lor, pe cele ale statelor atotputernice care își impun legile în mod autoritar și le condamnă pe cele ale democrațiilor în care statul de drept urmărește să garanteze libertățile civile.
Europa și Statele Unite sunt nevoite să se solidarizeze dacă vor să mențină actualul echilibru fragil între democrații și dictaturi.
Orice iluzie cu privire la intențiile Beijingului, orice disidență din tabăra occidentală cu privire la aceasta poate fi exploatată de ambele puteri. Echilibrul global de putere este deja slăbit: aproximativ 45% dintre popoarele planetei trăiesc sub regimuri mai mult sau mai puțin libere, față de 55% care sunt sub jugul dictaturilor. Pentru a câștiga susținători pentru noua sa ordine, acordul ruso-chinez joacă pe resentimentele unei părți a lumii moștenite dintr-un trecut colonial în timpul căruia Occidentul a impus valori democratice contrare intereselor multor despoți care vor să domnească fără probleme.
În fața acestei ofensive comune ruso-chineze, militare în Ucraina, diplomatice și economice în restul lumii, Europa și Statele Unite sunt nevoite să se solidarizeze dacă vor să mențină actualul echilibru fragil între democrații și dictaturi. Dacă acestea din urmă ar domina relațiile internaționale, sub steagul unei Chine și unei Rusii care caută să conducă planeta, globalizarea ar lua o cu totul altă întorsătură, din care libertățile și bunăstarea generală ar fi primele victime.
