Știu că nu se fac prezentări la cărți pe care nu le-ai citi la timp. Dar timpul citirii este timpul la care cartea îți cade în mână. E cazul cărții lui Juan Arias, Dialoguri cu Paulo Coelho (Ed, Philobia, 2011, 216 pg.). Au trecut 20 de ani de la prima ei editare (Editorial Planeta, 1999) și 10 de la publicarea ei în limba română, în sensibila traducere a Mihaelei Săcuiu. E riscul valului de editări în care ne bucurăm zilele. Editorul-autor, Juan Arias, consemnează că aceste conversații-destăinuiri au avut loc în casa din Rio de Janeiro a minunatului mag literar Paulo Coelho. În iulie 1998, când scriitorul se uita la meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal din Franța, pe care le comenta apoi în presa franceză. Am căutat și am găsit câteva comentarii- merită citite. Nu e vorba de focuri de artificii sau de un dans destins pe plaja de aur a Braziliei. Ci de viața povestită de unul dintre cei mai mari povestitori ai lumii. Vorbește despre semnele vremii sale, despre ospiciu- închisoare și tortură, despre viața privată sau politică și etică, despre feminitate și partea feminină a vieții sale, despre magie, droguri, convertirea. Despre scriitor și cititori, despre oamenii din viața sa. Alertă, vie, cuprinzătoare cartea este un soi de dosar de suflet al unui om care ne-a obligat să gândim. Din neamul lui J. M. Coetzee sau Eric-Emmanuel Schmitt dacă e să ne retrăim lecturile cele mai apropiate de veac. Un om-zbatere și neliniște. Un om încercat de propriile libertăți până află, neașteptat pentru mulți, tocmai Libertatea. Un nonconformist, ca toți exploratorii autentici. Îndrăgostit pe rând de Marx, Engels sau Che Guevara, activist și progresist (inclusiv în mișcarea Peace & Love) se convertește realmente în căutarea lui Carlos Castenada. Caută. Ratează. Se scrie mai mult decât scrie. La 34 de ani se convertește la catolicism. Să ne înțelegem. Nu la unul pur-insitutțional ci la unul ritualic-harismatic. Alături de părintele său duhovnicesc petrece pelerinajul de la Santiago de Compostela. Cincizeci și cinci de zile din care vor izbucni primele sale pagini de romancier: Jurnalul unui mag. Alchimistul. Cel care debutase în revista alternativă 2001 ori în paginile jurnalului brazilian O Globo și care publicase, în 1974, prima sa carte despre educația prin teatre și din 1976 în mai multe reviste braziliene – pe când se afla în Anglia, vindecând iadul din sufletul său încercat de magia neagră și ucenicia nebunească la Aleister Crowley- descoperă, prin primul său roman, alternativa cerească a nebuniei pământești. Poate de aceea Coelho nu se citește ci se asumă, în foarte multe pagini, ca sufletul unui salvat de la înec. Descoperind volumul acesta am descoperit multe din firele de foc ale unei scriituri care vindecă viețile multora dintre noi. Știu. Nu se fac prezentări la cărți pe care nu le-ai citi la timp. Dar timpul citirii este timpul la care cartea îți cade în mână. Ca o pasăre Phoenix. E cazul cărții lui Juan Arias. Sau a lui Paulo Coelho. Cel mai sigur a lui.
preluare tribuna.ro
