Nopțile de nesomn ți se strâng sub gene, tot mai multe, tot mai grele, tot mai hulpave. Simți că te prelingi înlăuntru-ți, casant și fragil ca un țurțure de gheață.
Lumea de dincolo de tine aproape că nu mai există, s-a îndepărtat într-atât de mult încât abia se mai zărește. Confuză, vagă, o acuarelă fără contur.
Cauți întruna cuvinte, senzații, stări, într-un istov sisific. Iar când credeai că le-ai prins, ele îți scapă, zâmbindu-ți ștrengărește.
Hârtia rămâne albă și bosumflată, asemenea unei iubite neglijate. Aștepți ca muza să pogoare din nou asupra ta și, deodată, zeii îți vin alături.
Universul întreg capătă miros de cerneală, oamenii au chipul literelor, ca și emoțiile sau amintirile. Construiești orice din litere, fascinat ca un copil pe vremea jocului cu plastilină și cuburi. Ștergi, adaugi, revii, abandonezi, frământarea te înhață, ești o musculiță prinsă în pânza păianjenului.
Foile cu mâzgălelile tale se adună și cu cât teancul de pagini se îngroașă, tu ești mai pustiit. Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă...
Scrisul tău suferă apoi metamorfoza tehnoredactării, apeși o tastă și snopul de fragmente și capitole zboară la editură. De unde ți se întorc descleiate, după canoanele tipografice.
Suferi un pic, cum să te lase rece droaia picăturilor de sânge de pe albul celulozei nu demult caligrafiate de tine?
Culmea, o mai înroșești și tu, rece și precis ca un chirurg. Astfel ciopârțit, textul o ia de-a-ndărătelea și în curând îți va bate iar în geamul calculatorului. Te minunezi, acum chiar arată ca o carte!
O pipăi tulburat, răvășit, o despletești cu tandrețea amorezului și îi șoptești cele mai fierbinți declarații de dragoste. Dumnezeule, să-ți vezi numele pe copertă este o bucurie ce nu se poate povesti!
Nimic nu o întrece în intensitate și amplitudine! Te desparți în lacrimi de ea, pentru câteva zile doar, fiindcă la ceasul sorocit (e grația astrelor!) îți ciocănește la ușă în toată splendoarea ei de carte. Îi deschizi sfios, o strângi în brațe și viața ți se dezvăluie dintr-odată eternă și miraculoasă.
Uiți că nopțile de nesomn te biruiseră abrutizant, gata, gata să te desfigureze, că lumea dimprejur își pierduse conținutul, că în afara scrisului tău nimic nu mai conta... Împlinirea prin carte, ce răsfăț divin a mai scornit omul!
