Dacă m-aş mai naşte încă o dată, m-aş face economie de piaţă. Şi m-aş privatiza în domeniul melcilor de mare. Mi-ar plăcea, aşa cum stau eu în tratatele de economie să văd cum se creează o nouă meserie, brăţară de aur, trasă de algele încâlcite, şi anume cea a culegătorilor de melci. Şi chiar aş risca să mă privatizez în masă la fiecare cinci ani. Poate mă întrebaţi de ce tocmai melcii? Păi, cam aşa aş putea să mă mai odihnesc şi eu puţin în vârtejul ăsta ameţitor. Aş trage tare ca melcul şi m-aş închide în cochilia mea ori de câte ori s-ar face căte un miting pe malul mării, la răsăritul soarelui, pentru că melcii nu s-au trezit prea devreme pentru a se lăsa culeşi. Mi-aş liberaliza gândurile şi aş deschide pentru ele un SRL non stop. Cuminte, îmi voi căra casa în spate şi aş transforma-o în motel pentru algele neadormite încă. De ce privatizare pentru melci? Pentru că am auzit că prietenii noştri milenari, turcii adică, dau bani grei pentru un pumn de astfel de vietăţi mici şi lipicioase. Clătiţi de apa mării, modificaţi prin arta culinară, melcişorii ăştia mici ajung în farfuria unui barosan aflat în posesia unui „molecular”, unei vile somptuoase, a unei maşini prea mari pentru a putea da colţul şi mestecaţi de dinţii de aur masiv. Aşa mi-ar merge şi mie din ce în ce mai bine, aş beneficia de creşterea zero şi aş primi ca bonificaţie o altă privatizare a razelor de soare scăldându-se în apa mării, încălzind pe fundul apei melcii ce aşteaptă a doua zi să fie culeşi. Mi-aş băga chiar cuponu-n apă pentru a usca apoi la soare un pumn de melci. Şi m-aş redenumi cuponiada melcilor. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
