În primul său interviu internațional după alegerea sa, președintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat că, deși sprijină strategic Ucraina în fața agresiunii ruse, nu consideră oportună aderarea rapidă a acesteia la Uniunea Europeană. Într-o discuție cu publicația ungară Mandiner, Nawrocki a subliniat că statele est-europene, inclusiv Polonia, trebuie să își apere propriile interese, aducând în discuție atât memoria masacrului de la Volânia, cât și impactul economic al acordurilor comerciale dintre Bruxelles și Kiev asupra fermierilor polonezi, scrie European Conservative
„Trebuie să sprijinim Ucraina dintr-o perspectivă strategică, dar Kievul trebuie, de asemenea, să respecte interesele celorlalte țări”, a declarat noul președinte polonez în primul său interviu internațional.
Președintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, a afirmat că admiră curajul Ucrainei în fața imperialismului rus – pe care îl consideră cea mai mare amenințare la adresa Europei Centrale și de Est –, dar a subliniat că Ucraina trebuie să înțeleagă că o aderare accelerată la Uniunea Europeană nu este în interesul majorității statelor membre din regiune.
„Mă opun aderării Ucrainei la UE în acest moment. Cu toate acestea, recunosc că trebuie să sprijinim Ucraina dintr-un punct de vedere strategic și geopolitic”, a declarat Nawrocki pentru publicația maghiară Mandiner, sâmbătă, 7 iunie, în primul său interviu internațional de la alegerea sa. Alegerea publicației este simbolică, deoarece președintele conservator își propune să repare relațiile istorice dintre Polonia și Ungaria, deteriorate în ultimul an și jumătate sub guvernarea premierului Tusk.
Militant anticomunist de-o viață și istoric de profesie, Nawrocki a declarat că vede Rusia ca pe cea mai mare amenințare la adresa regiunii: „Este un stat post-imperialist, neo-comunist, condus de criminalul de război Vladimir Putin”, a spus el, adăugând că a fost personal amenințat de Rusia pentru activitatea sa ca președinte al Institutului Polonez al Memoriei Naționale din 2021 încoace.
Totodată, Nawrocki a avertizat că Ucraina trebuie să înțeleagă că multe state membre UE – inclusiv Polonia, Ungaria și altele – au propriile interese naționale legitime.
În context polonez, el a amintit de nevoia reluării exhumărilor victimelor Masacrului de la Volînia – epurarea etnică a 100.000–200.000 de polonezi de către naționaliști ucraineni în Galiția de Est în timpul celui de-al Doilea Război Mondial –, precum și de „avantajele agricole nedrepte” acordate Ucrainei de UE în detrimentul fermierilor polonezi. „Trebuie să găsim compromisuri în aceste privințe”, a conchis președintele ales.
Nawrocki: „Ucraina trebuie să respecte și interesele celorlalți. Polonia a fost un lider în sprijinul acordat de la început”
Karol Nawrocki a subliniat:
„Cred că Ucraina se apără foarte curajos, dar trebuie, de asemenea, să respecte interesele altor țări – mai ales ale celor care au sprijinit-o încă de la început. Iar Polonia a fost un lider în acest sens, datorită angajamentului președintelui [în exercițiu] Andrzej Duda și ospitalității poporului polonez.”
Pe plan internațional, Nawrocki a afirmat că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea cooperării în cadrul Grupului de la Vișegrad (V4) – format din Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria – cooperare aproape dizolvată de la alegerea premierului Donald Tusk, la sfârșitul anului 2023. Spre deosebire de șeful guvernului, Nawrocki consideră Ungaria un aliat-cheie, cu o lungă istorie comună, mai ales în lupta împotriva comunismului.
Tot guvernarea liberală a lui Tusk este, spune el, motivul pentru care a fost ales: „pentru a restabili normalitatea, ordinea și pacea în Polonia” și pentru a institui echilibrul necesar între puteri, încheind astfel abuzurile actualei administrații asupra statului de drept.
„Pe parcursul întregii campanii, mi-am ridicat vocea în numele polonezilor: al fermierilor, care se tem pentru mijloacele lor de trai; al părinților, care nu doresc ideologii străine în școli”, a spus Nawrocki. „Am vorbit pentru cei ale căror voci nu se mai auzeau în Polonia lui Donald Tusk.”
La fel și în ceea ce privește locul Poloniei în Uniunea Europeană, o instituție față de care Tusk – afirmă Nawrocki – este dispus să cedeze în orice împrejurare.
„Cred în Uniunea Europeană, dar nu ca într-un cvasi-stat, ci ca într-o comunitate de state independente, care pot folosi în mod liber oportunitățile oferite de aceasta”, a declarat el. „Suntem foarte atașați de identitatea noastră – așa că, în Polonia, polonezii vor decide ce drum urmăm și nu ne vom supune curentelor ideologice care urmăresc să distrugă cele mai importante valori istorice ale noastre.”
În cele din urmă, Nawrocki crede că acesta a fost secretul succesului său electoral, care i-a luat pe mulți prin surprindere. Polonezii au văzut o elită liberală globalistă încercând să schimbe societatea din exterior – și au spus „nu”. „Am fost mereu un popor iubitor de libertate”, a concluzionat el, „iar acesta a fost momentul în care această nevoie firească de libertate și suveranitate s-a trezit din nou în sufletul polonezilor.”