În Sfânta și marea Sâmbătă, în timpul oficierii slujbei Vecerniei, în Biserica Sfântului Mormânt se pogoară Sfânta Lumină, pe care o primește în Sfântul Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos, Patriarhul ortodox al Ierusalimului și o dă credincioșilor prezenți. Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, această procesiune va implica doar prelați, nu și prezența credincioșilor.
Pentru creștinii ortodocși, cel mai important eveniment care se petrece la Ierusalim de Paști este cel al Sfintei Lumini, când făcliile patriarhului Ierusalimului se aprind în mod miraculos în interiorul Sfântului Mormânt, locul de unde Mântuitorul Hristos a înviat, după trei zile de la îngropare.
Spațiul din interiorul rotondei care găzduiește mica bisericuță a Sfântului Mormânt este cu mult prea mic față de mulțimea pelerinilor. Din acest motiv, cei care vor să prindă un loc în apropierea Mormântului se așează în biserică măcar cu 1-2 zile înainte. În ciuda aerului sufocant și a căldurii amețitoare, cei care reușesc să rămână până sâmbătă, înainte de Paști, în interior, se consideră niște norocoși: vor putea vedea cu ochii lor minunea.
Deși aprinderea Sfintei Lumini se petrece sâmbăta, în jurul orelor 14:00, deja de la orele 11:00 biserica este un cazan în clocot. La 13:45 sosește Patriarhul Ierusalimului, în fruntea unei procesiuni care înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt. Patriarhul se oprește la intrarea în Mormânt. Îmbrăcat doar într-un stihar de culoare albă, după ce mai înainte a fost controlat atent de autorități, ca nu cumva să dețină asupra sa vreo sursă de foc, patriarhul intră în Sfântul Mormânt, luând cu sine două mănunchiuri de lumânări. În biserică nu mai există nici o sursă de lumină: toate candele sunt stinse, toate luminile artificiale sunt întrerupte.
După câteva minute, patriarhul iese afară cu făcliile aprinse. Toți încearcă să ia cât mai repede din Sfânta Lumină. Se știe că, preț de câteva minute, aceasta doar luminează, fără a arde. Din acest motiv, cei mai mulți, imediat după ce își aprind mănunchiurile de 33 de lumânări, trec mâinile și chiar fața prin flacără. Uneori durează mai mult, alteori mai puțin, până când lumina primită de la patriarh se transformă în foc obișnuit, însă chiar și după aceea, mai sunt curajoși care-și trec fața și mâinile prin vâlvătaie. Încet-încet, larma se atenuează iar sutele și miile de credincioși, de toate confesiunile, veniți din toate colțurile lumii, din biserică și de pe esplanada de la intrare rămân multă vreme cu făcliile aprinse, dar și cu bucuria și credința întărită că Hristos, Lumina lumii, a înviat la Ierusalim pentru toți cei care vor crede Lui.
Credincioșii ortodocși sunt puși anul acesta în fața unei situații nemaintâlnite: vor sărbători Paștele în condiții de distanțare socială, din cauza pandemiei de COVID-19.
Astfel, Slujba de Paște se va desășura fără enoriași în biserici, iar Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în condiții speciale și va fi distribuită oamenilor acasă, de către preoți și voluntari.
Și anul acesta Lumina Sfântă a Învierii va fi adusă în România tot de la Ierusalim, dar procedurile vor fi unele speciale, având în vedere criza cu care ne confruntăm.
“Părintele Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului va sluji în Sfântul Mormânt, ca de obicei, la Slujba cea Mare, care are loc la miezul zilei de sâmbătă, va primi Lumina Sfântă și apoi, această Lumină Sfântă de la Ierusalim va pleca prin reprezentantul nostru, părintele Teofil Anăstăsoaie, superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim. Acesta va lua Lumina Sfântă de la ușa Sfântului Mormânt al Domnului, apoi va merge spre aeroport. În aeroportul Ben Gurion s-au făcut deja niște protocoale, potrivit cărora avioanele din țările ortodoxe așteaptă, slujitorii ortodocși români nu au voie să iasă din avion pe aeroportul Ben Gurion. Rămân în aeronavă și așteaptă Sfânta Lumină. Părintele Teofil vine și aduce lumina delegației române, după care delegația zboară cu avionul spre București”, a explicat, în exclusivitate, părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii “Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, la emisiunea”Serviciul de noapte” cu Maria Țoghină, de la Radio România Actualităţi.
În cursul serii de sâmbătă, între orele 17.00 – 19.00, delegația va ajunge la București, apoi va distribui Lumina Sfântă către protoierei și, mai apoi, către preoți.
În acest fel, Lumina Sfântă va ajunge până la 12.00 noaptea la fiecare parohie.
În noaptea de Înviere, slujba se va oficia în aer liber, în fața bisericilor, și va fi una mai scurtă, adaptată situației.
Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.
Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu date de identificare, ștampilat de parohie.
Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona locuințelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).