Plan de asasinare a președintelui României. "Lunetistul va acţiona..."

18 Noi 2016 | scris de Cristi Semeghin
Plan de asasinare a președintelui României.

În plină manifestare publică a iubirii de carte, Gaudeamus, prin înghesuiala ce se va crea la sfârșitul de săptămână, cine vrea, cine dorește, se poate întâlni cu o creație literară în care apare citat un raport SRI despre o discuție telefonică în care se plănuia asasinarea unui președinte al României, Emil Constantinescu.

"Dezvăluirile", să folosim ghilimelele până la proba contrarie, apar în cartea "Prețul demnității. O istorie altfel", a fostei jurnaliste Laura Ganea, care a făcut parte din echipa președintelui Emil Constantinescu.

Scenariul e descris în următorul pasaj, extras din carte de câteva site-uri de informație.

“La ora 18:30 este convocat Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, unde se va discuta despre instituirea stării de urgenţă. Raportul SRI conţine şi transcrierea unei conversaţii telefonice dintre Dan Iosif şi Ion Iliescu.

DAN IOSIF: Domnule Preşedinte, totul este pregătit, lunetistul tocmit pentru Constantinescu va acţiona când minerii ajung la Bucureşti

ION ILIESCU: Dane, să nu faci o asemenea prostie!”, se arată în cartea lansată joi în cadrul Târgului de carte ”Gaudeamus”.

Despre Dan Iosif, Emil Constantinescu a precizat că era "mai puţin demn de laudă comportamentul său în ipostaza de consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu. Personalul auxiliar al palatului Cotroceni era terorizat de apariţiile sale brutale, în haină lungă de piele, cu un pistol iţit în buzunarul său drept. Tot de atunci datau şi legăturile lui cu lumea interlopă, pentru care era monitorizat de SRI".

"Nu îmi amintesc de aceasta stenogramă. Probabil nu am fost prezent la ședința CSAT pentru că altfel nu aveam cum să nu îmi amintesc. Este o transcriere destul de importantă. Nu îmi amintesc acest moment din CSAT despre care vorbiți dumneavoastră. Poate a fost o informare directă către președinte din partea SRI", a declarat referitor Cătălin Harnagea, director al SIE în perioada 1997-2001, în emisiunea "100 de minute", la Antena3.

Pornind de la această informație de-a dreptul explozivă, orice urmaș de-al lui Toma Necredinciosul, se poate întreba, în cazul în care întâmplarea are urme de veridicitate, dacă respectivul raport SRI din care citează Laura Ganea și-a pierdut orice aspect de secretizare de apare în public sau că fosta jurnalistă riscă să fie urmărită penal tocmai pentru acest lucru.

_________________

Citiți și:

Loredana Groza: Au fost zile în care nu aveam decât 1 leu și eram fericită!

Alte stiri din Carte

Ultima oră