Luni, 16 mai, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, sub mottoul „Matei Vișniec și invitații săi”, va avea loc lansarea celui mai recent volum ce poartă semnătura poetului, apărut la Editura Tracus Arte (Poeme – o antologie), alături de vernisajul expoziţiei „Poeme grafice Matei Vișniec, in memoriam Iuri Isar”. Evenimentul se va încheia cu premiera spectacolului „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vișniec (distribuția: Ioana Pașca, Cristiana Savu, Alexandra Murăruș, Andreea C. Hristu, Silva Helena Schmidt, Radu Cătana, în regia lui Alexandru Nagy).
Marţi, 17 mai, de asemenea în deschiderea ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), vor avea loc alte două evenimente: de la ora 17.00, la Librăria Open Art din strada Pitar Moș 12, vor avea loc o serie de lecturi publice susţinute de poeţii: Dumitru Ion Dincă, Constantin Marafet, Carolina Ilica, Maria Postu, Ioana Greceanu, Aura Christi, Elena Liliana Popescu, Niculina Oprea şi Gabriela Crețan, amfitrion – Dan Mircea Cipariu, iar de la ora 18.00, la Librăria Humanitas – Kretzulescu (Calea Victoriei 45) va avea loc dezbaterea cu tema „Despre poezia populară”, la care vor lua parte profesorul Silviu Angelescu și Grigore Leșe, amfitrion – Ioan Cristescu.
Detalii despre programul celei de a VII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti: http://fipb.ro/category/program.