S-a lansat. Iar peste două zile va fi în librării. Se va întâmpla acest lucru la 1 octombrie, însă deja există premise ca „Biblia pierdută” volumul scris de Igor Bergler (este român, nu vă lasați furați de nume) să fie una dintre cele mai vândute cărți din România. Prima premisă a fost atinsă. Editura Rao spune că deja 10.000 de volume au fost achizișionate în presale.
O poveste care ar putea fi adevărată
“Aceasta ar putea să fie o poveste adevărată. Cea mai mare parte a ei este, cu siguranţă. Dacă ar fi fost adevărată în totalitate, unele nume ar fi fost schimbate pentru protejarea protagoniştilor şi a vieţii şi a siguranţei famiilor lor”, aşa îşi începe Igor Bergler romanul „Biblia pierdută”.
Ideea de a face cunoscută adevărata personalitate şi multiplele valenţe ale lui Vlad Ţepeş – Dracul, (după numele Ordinului Dragonului/Draculului din care făcea parte familia sa), i-a încolţit scriitorului în Sighişoara, de la o întâmplare banală. „Mă aflam în oraş chiar de un Halloween şi mi s-a părut contrariant să văd că străzile erau pline de copii şi tineri care purtau exclusiv măşti cu vampiri şi cu Dracula”, spune Igor.
Vlad Țepeș, produs de marketing
În opinia autorului, la ora actuală, există trei curente care s-au conturat în jurul lui Ţepeş. Marea masă a oamenilor care îl vede ca pe un vampir, un personaj din literatură şi filme, un adevărat produs de marketing. Dimpotrivă, istoricii români, mai conservatori, sunt extrem de deranjaţi de portretizările lui romantice, şi îl creionează în lucrările lor ca un domnitor drept, patriot, care s-a opus să mai plătească tribut Imperiului Otoman, motiv pentru care a şi fost asasinat de către turci – portret pe care orice elev român îl regăseşte în manualele de istorie. Acest fel de a–l vedea pe Ţepes a fost folosit de către propaganda epocii comuniste.
Cea de-a treia tabară, a istoricilor de astăzi optează pentru descrieri aride bazate, aşa cum e normal, pe puţinele documente din epocă.
Istorie și ficțiune
„Eu am vrut să aflu mai multe despre povestea lui Vlad Ţepeş pentru că, din punctul meu de vedere, niciuna dintre aceste variante nu mi se pare corectă până la capăt. Ca orice om de litere am vrut să aflu adevărul, iar cartea, chiar dacă este o ficţiune, respectă o anumită realitate literară, artistică, nu neapărat istorică. Întregul adevăr nu poate fi cunoscut niciodată, de aceea literatura umple golurile pe care le-a lăsat istoria”.
Mai mult, în roman apare ideea că Vlad Ţepeş ar fi finanţat un proiect ambiţios care urma să schimbe faţa întregii lumi: prima lucrare tipărită vreodată, „Biblia lui Gutenberg”, „Biblia pierdută”. Ţepeş a intuit că multiplicarea mesajului scris, tiparul, avea să democratizeze lumea, să o modernizeze, să o schimbe total. „De ce un fiu de fierar de la Mainz, semianalfabet şi fără resurse, Johannes Gutenberg, inventează, în 1445, tiparul, fără să fi avut conştiinţa a ceea ce face? Cineva trebuie să-şi fi băgat coada. Dar cine este el? Poate Vlad Dracul?” încheie, cu umor, autorul.
