Potrivit „Îndreptării legii”, o căsătorie devine legală atunci când băiatul a depășit 14 ani, iar fata 12. În practică, vârsta de măritiș se apropie foarte mult de aceste prevederi ale pravilei: 14/15 ani pentru fete, 19/20 pentru băieți, vârste regăsite și în celelalte medii românești – Banat, Moldova, Transilvania - și care stârnesc reacțiile și întrebările diverșilor călători sau misionari străini, trecători prin țările române.
Se poate observa foarte ușor diferența dintre lumea românească cu precocitatea mariajului și lumea occidentală unde pentru aceeași perioadă vârsta urcă până la 25/26 de ani pentru fete și 27/28 de ani pentru băieți. Explicațiile țin de valorile diferite pe care cele două lumi le promovează. Să luăm doar un exemplu: celibatul. Conciliul de la Trento avea să proclame superioritatea „virginității și a celibatului asupra căsătoriei”, „interzicerea căsătoriei preoților”.
Biserica ortodoxă a valorificat, dimpotrivă, căsătoria, sfătuind pe fiecare creștin să-și găsească perechea și considerând celibatul drept o perioadă destul de periculoasă supusă tentațiilor și care ar putea încuraja devierile de tot felul. Din acest motiv, celibatul este asociat vieții monahale, unui mediu unde individul și-a acceptat condiția prin asumarea regulilor monastice. În plus, Biserica insistă pe realizarea acestei căsătorii precoce, mijloc eficient în controlarea unei sexualități premaritale și înscrierea actului sexual în interiorul căsătoriei.
În același timp, însă, biserica ar trebui, prin intermediul preotului să supravegheze respectarea vârstei, să pună întrebări, dar de cele mai multe ori n-o face, iar în absența unor registre parohiale, devierile sunt depistate întâmplător; oamenii vin să-și spună păsurile și amintesc, fără să-și dea seama, lucruri neacceptate de un sistem de putere.
Se descoperă, astfel, că Ioniță s-a căsătorit cu Catinca înaintea vârstei prescrise de lege. Copilă încă, căsătoria s-a încheiat probabil la 11 ani, soția nu poate fizic să-și îndeplinească datoria conjugală și, mai ales, să procreeze. Acuzator este soțul, el se plânge că numita ar fi „beteagă” și cere separarea pe acest motiv.
Adus ca expert, doctorul politiei descoperă de fapt: „că ea (Catinca) nu are nici un fel de pricină firescu pentru împreunarea trupească, decât numai neajungerea vârstei și că poate după împlinirea vârstei ar fi datornică împreunării”. Cum soțul și mătușa ei au umblat pe la toate moașele din București pentru a afla pricina acestei „boli”, aflăm că fata are 12 ani, datorită absenței menstruației, probă incontestabilă a imposibilității începerii unei vieți sexuale, abia „peste doi ani poate fi de casă” și capabilă de împreunarea trupească, atât de dorită de nerăbdătorul soț.
Adunarea duhovnicească hotărăște următoarele: „care chibzuind și noi hotărâm ca Ioniță să aibă a petrece cu Catinca în casile ei de zestre fără a avea întâlnire amândoi până când își va veni în vârstă de ani patrusprezece în care vreme să-și aibă culcarea ei cu mătușă-sa Stana și apoi după ce își va veni în vârstă atunci va avea împreunare cu legiuitul ei bărbat.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
