Monica Busuioc, cercetator ştiinţific grad I, şeful Departamentului de Lexicologie şi Lexicografie din Institutul de Lingvistică al Academiei Române, a declarat pentru News.ro că a treia ediţie a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX) va fi lansată şi în variantă online, menţionând că informatizarea sa reprezintă o noutate în lexicografia românească, şi că aceasta va fi îmbogăţită după modelul dicţionarelor Larousse şi Le Robert.
”Dicţionarul Explicativ al Limbii Române reprezintă cel mai cunoscut şi utilizat dicţionar al limbii române într-un volum, elaborat de Institutul de Lingvistică, sub egida Academiei Române”, spune Monica Busuioc.
Prima ediţie a DEX a apărut în 1975, iar a doua, în 1996, aceasta fiind urmată de trei tiraje, lansate în 2009, 2012 şi în martie 2016.
”Cel de-al treilea tiraj, care cuprinde cuvinte noi şi îndreptări, este dedicat Academiei Române, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la înfiinţare”, a declarat şeful Departamentului de Lexicologie şi Lexicografie.
În prezent, Institutul de Lingvistică pregăteşte a treia ediţie a DEX, care va apărea şi în forma printată şi online, în maximum doi ani, potrivit Monicăi Bucuioc.
Potrivit cercetătorului, ediţia a treia va fi îmbogăţită şi revizuită şi va apărea periodic, după modelul cunoscutelor dicţionare străine, ca Larousse şi Le Robert.