„Sunt multe de spus despre reinventarea muzicii pop rock, folk, jazz la români. Pentru că aceasta a apărut liberă în Occident, iar la noi s-a dezvoltat aproape sincron, dar nu pe căile oficiale ale regimului. Povestea lui F.S.U. nu e poleită cu fapte de eroism, în aparenţă, dar este omagiul său creatorilor din România, de la cei care au adus originalele, cu riscuri cât cuprinde, până la cei care – după ce le-au imitat – au născut creaţii proprii. Din păcate, mulţi dintre cei care au fugit în libertate n-au depăşit handicapul, iar cei rămaşi au făcut ce-au fost lăsaţi să facă, incluzând aici atotputernica cenzură... În umbra lor – organizatorii de concerte, ziariştii, DJ-ii, redactorii radio-TV şi Electrecord” spune Doru Ionescu.
„...Era o nebunie totală. Mă duceam la Radio, fugeam la cluburile studenţeşti, imprimam benzi noaptea, eram năucit, se succedau atâtea într-o rapiditate uluitoare...Important era să facem. Și probabil că, fiind implicat în atâtea nebunii, unele grozave, altele poate pasabile, mi-e greu să-mi amintesc pentru că nu le făceam pentru noi. Le făceam pentru generația noastră, sau, mai mult și mai bine spus, le făceam pentru că nu se mai făcuseră...” îşi aminteşte FSU.
