Actor de mare calibru, cu o largă paletă interpretativă, cameleonic, schimbându-și mereu „culoarea” și intrând perfect în pielea personajului jucat, un adevărat „generator” de emoție racordat la „priza” fiecărui spectator, Florin Zamfirescu rămâne un artist care a punctat fericit timpul și spațiul cu evoluțiile sale în teatru și cinematografie.
N-o fi având el vocea de tunet a lui Vraca, Calboreanu, Cozorici sau George Constantin, însă a compensat din plin cu delicatețea sa, cu minunata mișcare scenică, cu sensibilitatea și credibilitatea personajelor interpretate.
De exemplu, au fost multe puneri în scenă a piesei „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian, dar parcă nici un actor nu a fost atât de convingător și nu a transmis atâta emoție „celestă” , închipuită, parcă, de însuși autorul piesei atunci când a scris-o.
S-a născut la 12 aprilie 1949 în Călimănești, județul Vâlcea. Copilăria și-a petrecut-o mai mult la bunicii din partea mamei, în satul Șerbănești, la poalele Coziei. Păzea vacile pe islaz și citea din cărți bisericești, scrise în alfabet chirilic. Pe ele a învățat slovele, căci buchisea Psaltirea înainte de a cunoaște alfabetul! Așa a citit și basme: „O mie și una de nopți”, care i-au înflăcărat imaginația juvenilă.
Apropierea de teatru s-a făcut pe un fond „genetic”, având în vedere că mama sa era pasionată de această artă, învățându-l, mai de voie, mai de nevoie, zeci de poezii pe care trebuia să le recite în public. Așa a prins gustul poeziei, gust care nu l-a părăsit niciodată.
Cum tatăl său, învățător în Călimănești, a condus la un moment dat Casa de Cultură, a avut de multe ori ocazia să urce pe scenă, astfel că, la 6 ani, obținea prima diplomă de recitare, iar la 16 ani era premiat pentru interpretarea „Legendei Meșterului Manole”.
Faptul în sine l-a impresionat pe însuși maestrul Costache Antoniu, care îl îndeamnă să vină peste un an în București, la Institutul de Teatru, cu promisiunea că va intra fără examen. Fiu de dascăl, disciplinat, cinstit, onest, Florin Zamfirescu merge în fața comisiei și ia toate probele. Fără „pile” și fără să apeleze la promisiunea făcută de Antoniu.
După terminarea Institutului, pe care-l absolvă în 1971 ca șef de promoție, joacă doi ani la Teatrul din Târgu-Mureș, apoi, prin concurs, ajunge în Capitală, la Teatrul Giulești, fiind și director adjunct artistic al acestuia între anii 1991-1994.
Începând din 1996 și până în prezent, predă, ca profesor, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București. Joacă în zeci de piese de teatru, aplaudat întotdeauna la scenă deschisă și are roluri absolut memorabile în peste 30 de filme: „Filip cel bun”, „Dincolo de pod”, „Actorul și sălbaticii”, „Iarba verde de acasă”, „Moromeții”, „Pădurea de fagi”, „Năpasta”, „Moartea domnului Lăzărescu”, etc.
Este formidabil și-n seriale de televiziune și-n piese de teatru Tv („Lumini și umbre”, „Steaua fără nume”, „Omul care a văzut moartea”, „Alergătorul de cursă lungă”, etc) și are peste o sută de titluri de piese radiofonice . De-a lungul prodigioasei activități a primit numeroase premii, medalii de onoare și diplome de excelență.
Mâine, viața însăși îl va premia cu încă un an adăugat vârstei sale biologice, întru împlinirea a 74 de ani de existenţă pământeană. Să-i urăm toate cele bune, sănătate, clipe frumoase, și să-i mulțumim pentru toată energia consumată, pentru toată risipa de talent și pentru dragostea ce-o are pentru teatru, film și pentru spectatorii săi. La mulți ani, Florin Zamfirescu!
