Cu ochi mari, de un albastru atât de intens stelar că pune în umbră până şi celebrul cântec al Angelei Similea (Un albastru infinit), cu zâmbet cald şi chip angelic, Manuela Hărăbor a cucerit inimile tuturor încă de la primele ei apariţii în filme, rămânând să stăruiască în amintire, mai ales în rolul făcut în „Pădureanca”. Numai că, la un moment dat, nu se ştie de ce, furtunile vieţii au început s-o lovească din toate părţile.
Şi totuşi, fragilă corabie pe marea destinului, când scăldată în soare pe ape liniştite, când răsucită, răsturnată şi lovită de grozavele uragane ale acesteia, Manuela şi-a luat inima drept Stea Polară şi sufletul drept Ursa Mare şi, cu încredere în Cel Sfânt, a ţinut cârma vieţii mereu îndreptată spre Capul Bunei Speranţe. Şi-a reuşit! Astăzi, este împăcată cu sine, cu lumea şi cu bunul Dumnezeu, considerând că toate, şi bune şi rele, sunt încercări şi daruri de la El.
S-a născut la 2 aprilie 1968, în București, și-a avut o copilărie minunată, fără programul și disciplina grădiniței, ci având o libertate totală a jocurilor potrivite vârstei. Cum tatăl său lucra în cinematografie ca sculptor și machetist, o lua cu el la studiourile din Buftea.
Îi făcuse chiar un colțișor special, al ei, în atelierul său și-i dăduse un scaun mic, o daltă mică, un ciocan mic și-o învățase să cioplească în resturile de lemn de la sculpturile și machetele lui. Ore întregi Manuela „meșterea” în colțișorul său din altelier, născocind o mulțime de lucruri. Deja se simțea și ea importantă în lumea artiștilor.
Pesemne așa hotărâseră ursitoarele: ca la trei ani și jumătate s-o găsească aici „zâna bună”, sub chipul regizoarei Elisabeta Bostan. Aceasta o zărește într-o bună zi în atelier și-o invită, împreună cu alță copii, la niște probe.
Așa a obținut primul ei rol și a intrat, încet-încet, în lumea mirifică a cinematografiei, cu atât mai mult cu cât Elisabeta Bostan și-a luat întotdeauna copiii selectați, să joace în filmele sale următoare.
Așa a ajuns în filmul „Veronica” (în 1972), mai apoi în „Veronica se întoarce” (1973) și în „Mama” (1976). Drept pentru care, în momentul în care a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, din București, deja avea la activ peste 14 filme în care jucase. Însă pelicula care a consacrat-o cu adevărat a fost „Pădureanca” (1987), unde a interpretat rolul Siminei, un personaj cu o expresivitate adâncă, transmisă mai ales prin privire.
„Într-adevăr, Pădureanca mi-a marcat cariera, un rol ce face parte dintr-o categorie cu care nu te întâlnești prea des. Puțini sunt actorii români care au avut șansa să își intersecteze destinul artistic cu un rol care să le devină un al treilea nume. George Calboreanu, de pildă, a fost identificat cu Ștefan cel Mare, Victor Rebengiuc cu Moromete. Eu am avut șansa să devin Pădureanca și sunt fericită că după atâta timp lumea se uită în continuare cu plăcere la acest film”.
După 1990, aparițiile în lungmetraje sunt mai rare, poate și datorită problemelor pe care le are cu fiul său, Andrei, probleme legate de autism. La asta se adaugă și faptul că, fiind căsătorită cu Soli Shaltiel, a locuit șase ani în Statele Unite (între 1995 și 2001), unde nici măcar n-a încercat să-și continuie cariera. Revine, totuși, pe platourile de filmare apărând în „Magnatul” (2004), jucând apoi în alte câteva seriale și filme.
Astăzi, îndrăgita actriță împlinește 55 de ani. Să-i urăm sănătate, multă putere și tărie pentru a trece peste toate problemele (pe care vrem, nu vrem, viața ni le așează în cale), zile senine, calde, ca primăvara în care s-a născut. La mulți ani, Manuela Hărăbor!
