Înzestrat cu o voce absolut specială, când de tunet, când molcomă, ca o șoaptă sau ca un susur de izvor, recita, cum puțini puteau s-o facă, din versurile poetului nepereche Mihai Eminescu, înfiorându-și și fermecându-și totodată auditorii.
Din această cauză a avut multe apariții televizate la emisiuni culturale, dar și un număr de apariții în spectacolele omagiale pentru Nicolae Ceaușescu, de la care nu se putea sustrage, atâta vreme cât dispozițiile veneau „de sus”.
Cu siguranță, orice încercare de opoziție, de răzvrătire ori de neparticipare ar fi avut grave repercusiuni asupra carierei sale sau, mai știi?, asupra libertății sale cetățenești. Dar așa au fost vremurile!
Asta nu l-a făcut mai puțin actor, nu i-a știrbit personalitatea și nici nu i-a alterat talentul, publicul iubindu-l la fel de mult, considerând acest fapt o corvoadă, un supliciu, nu un act de devotament față de sistem.
Totodată, actor din vechea gardă, coleg de generație cu unii dintre cei mai mari artiști pe care i-a zămislit neamul românesc, el însuși acor de mare forță, în slujba Teatrului Național din București de aproape 50 de ani, a încântat, de tot atâta timp, publicul spectator și cinefil cu rolurile sale jucate pe scenă sau pe platourile de filmare.
Pentru cine nu ştie, a fost căsătorit timp de 42 de ani cu regretata actriţa Ilinca Tomoroveanu.
S-a născut la 27 martie 1940, în Făget, județul Timiș. A urmat liceul clasic din Timișoara, unde profesoara de latină și greacă i-a încredințat primul său rol într-o piesă școlară de teatru, rolul eroului Admetos din tragedia „Alcesta” de Euripide.
Vocea sa gravă, sonoră, emoția transmisă în timul interpretării i-au certificat profesoarei talentul tânărului Traian și-a determinat-o să-l sfătuiască să încerce la actorie, imediat după terminarea bacalaureatului.
Pică la prima încercare, dar la a doua reușește să convingă comisia prezidată de Costache Antoniu, cu poezia „Rugămintea din urmă” a lui George Coșbuc. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1961, și a fost repartizat la Teatrul de Stat din Piatra Neamț, unde a jucat până în 1964, când, prin concurs, vine la Teatrul Giulești din Capitală.
Din 1968 este prezent în trupa de actori a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, iar din 2002 este societar al acestuia. A interpretat roluri de mare forță în „Enigma Otiliei”, „Regele Lear”, „Richard al III-a”, „Cine are nevoie de teatru”, „Orfeu”, „Ondine”, etc.
A colaborat benefic cu radioul și televiziunea jucând în piese care i-au împlinit și i-au consolidat poziția de mare actor: „Suflete tari” și „Jocul ielelor” după Camil Petrescu, „Stâlpii societății” de H.Ibsen, „Cuza” în regia lui E.Tudoran, „Ochii care nu se văd”, serial sau ”Tandreţea lăcustelor”.
În cinematografie a debutat cu „Dragoste lungă de-o seară” (1963), apoi a făcut roluri bune în „Castelanii”, „De trei ori București”, „Muntele alb”, „Surorile”, jucând după aceea în filmele cu „Mărgelatu”: „Drumul oaselor”, „Trandafirul galben”, „Misterele Bucureștilor”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze”.
Ca premii, a primit în anul 2000 Medalia Comemorativă Mihai Eminescu (pentru recitările sale excepționale) și, în 2004, a fost răsplătit cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, de către Președintele României Ion Iliescu.
Astăzi, Traian Stănescu împlinește 80 de ani. Să-i urăm multă sănătate și bucurii, zile senine și tihnite şi să-i mulţumim pentru tot ce a făcut pentru filmul şi teatrul românesc. La mulți ani, maestre!
