În cazul organizării unui referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană (UE), 66% dintre europeni (65% dintre români) ar vota pentru ca ţara lor să rămână membră, rezultă din ultimul sondaj Eurobarometru comandat de Parlamentul European.
Potrivit Eurobarometrului, 64% dintre români consideră că ţara lor a avut de beneficiat de pe urma apartenenţei la UE, în schimb doar 49% văd ca pe un lucru bun apartenenţa la UE a României.
În cazul organizării unui referendum privind apartenenţa la UE, 17% dintre europeni (15% dintre români) ar vota pentru ieşirea din UE, în timp ce 17% dintre europeni (20% dintre români) declară că nu ştiu cum ar vota.
În general, la nivel european, sprijinul faţă de UE a crescut semnificativ după referendumul din Marea Britanie din 2016, fapt ce sugerează atât îngrijorarea crescândă a europenilor în legătură cu impactul Brexit-ului, cât şi o creştere a nivelului de conștientizare a beneficiilor apartenenţei la UE, datorită negocierilor dificile pentru ieșirea Marii Britanii din UE, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
Datele sondajului arată că 49% dintre europeni (51% dintre români) se declară satisfăcuţi de modul în care democraţia funcţionează în Uniunea Europeană.