După ce a fumat marijuana toată ziua, și-a decapitat soția ca să scoată dracii din ea. Apoi și-a tăiat o mână și și-a scos un ochi (VIDEO)

04 Aug 2015
După ce a fumat marijuana toată ziua, și-a decapitat soția ca să scoată dracii din ea. Apoi și-a tăiat o mână și și-a scos un ochi (VIDEO)
Cazul unui criminal de 43 de ani a intrat în vizorul presei internaționale, după ce a susținut în fața instanței că și-a omorât soția ca să "scoată dracii din ea".  Kenneth Dale Wakefield și-a ucis nevasta cu zeci de lovituri de cuțit și apoi a decapitat-o. De asemenea, Wakefield a decapitat și cei doi câini ai familiei, prezenți în apartament. Apoi și-a secționat o mână de la cot și și-a scos și un ochi.

Bărbatul a declarat la poliție că a fumat toată ziua marijuana și că este bolnav psihic. Wakefield a spus anchetatorilor că fuma marijuana în scop medicinal, ca să-i amelioreze afecțiunea pshihică, însă bărbatul nu avea nicio rețetă în acest sens. Întrebat la ce s-a referit când a spus că a încercat să scoată "dracii" din soția sa, Wakefield a declarat că gestul său a fost făcut în legitimă apărare, că femeia era posedată și că ar fi încercat să-l omoare. Anchetatorii au declarat că există la dosar o plângere mai veche a lui Wakefield, în care solicitase intervenția Poliției, pentru că nevasta îl atacase cu un cuțit, încercând să îl înjunghie. Bărbatul n-a putut să explice de ce și-a tăiat o mână sau și-a scos un ochi, ori de ce a decapitat cei doi câini ai familiei. Procesul continuă, următorul termen fiind pe 7 august.



Alte stiri din Bizar

Ultima oră