Un profesor universitar din Baia Mare a fost ucis. Suspectul este căutat de Poliţie

10 Iul 2018
Un profesor universitar din Baia Mare a fost ucis. Suspectul este căutat de Poliţie

Profesorul universitar Liviu Gavrilescu din Baia Mare, care avea 65 de ani şi a lucrat în trecut la Prefectura Maramureş, a fost găsit mort, marţi, în locuinţa sa, anchetatorii afirmând că este vorba de o crimă, relatează News.ro.

Liviu Gavrilescu a fost profesor la Universitatea de Nord Baia Mare,  iar în trecut a lucrat la Prefetura Maramureş atât în callitate de consilier al prefectului cât şi pe postul de consilier IT.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Maramureş, Florina Meteş, a declarat pentru News.ro că victima a fost găsită decedată în propria locuinţă, având urme de violenţă pe corp. 

”A fost costituită o echipă complexă de cercetare şi se desfăşoară veificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc decesul. Victima avea urme de violenţă pe corp, iar cercetările se desfăşoară sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş”, a declarat Meteş.

Principalul suspect pentru comiterea crimei este nimeni altul decât fiul fostului profesor. Cei doi s-ar fi certat în cursul nopţii, victima ar fi fost lovită, iar leziunile i-ar fi cauzat moartea, scrie News.ro.

Trupul neînsufleţit al lui Liviu Gavrilescu a fost găsit de soţia profesorului, care la momentul disputei dintre cei doi nu se afla acasă, scrie ziarmm.ro.

Procurorii fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de omor, iar surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru News.ro că principalul suspect 

Procurorii urmează să audieze atât suspectul, care este căutat, cât şi vecini ai familiei.

Liviu Gavrilescu urma să împlinească la finalul lunii viitoare 66 de ani. Era cadru didactic din 1998, urmând toate etapele – asistent, lector şi, din 2005, conferenţiar universitar, activând în cadrul Facultăţii de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare, scrie axanews.ro.

A fost şef al Oficiului de Calcul în perioada 1982-1994, director al Fondului Proprietăţilor de Stat, în perioada 1994-2007 şi consilier al prefectului în perioada 2001-2004. Începând cu anul 2004 a fost consilier IT în cadrul Instituţiei Prefectului Maramureş.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră