Un procuror de la Parchetul General s-a sinucis în Vinerea Mare, la orele prânzului, chiar la locul de muncă. Fostă purtătoare de cuvânt, femeia în vârstă de 53 de ani s-a aruncat în gol de la aproximativ 20 de metri.
Ramona Bulcu a fost, până în 2017, şef al Biroului de informare şi relaţii publice din Parchetul General.
Potrivit primelor informații, prima ipoteză a sinuciderii este o boală gravă de care suferea fostul procuror, informează Digi24. Ramona Bulcu avea o vastă experiență și timp de zece ani a condus biroul de presă al Parchetului General.
Ministerul Public a transmis un mesaj de condoleanțe: „În cursul zilei de astăzi, 26 aprilie 2019, a încetat din viață colega noastră procurorul Ramona Daniela Bulcu. Evenimentul este cercetat, urmând a se stabili toate împrejurările în care a survenit decesul. Colegii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt alături de familie în aceste momente tragice.”
Jurnalistul Ovidiu Vanghele redă, pe contul său de Facebook, relatarea unui martor care a asistat la incidentul de la Parchetul General, unde procurorul s-a aruncat de la etajul al cincilea al clădirii.
„Doamna procuror care s-a sinucis a deschis geamul de la etajul 5 şi s-a asezat pe pervaz, cu picioarele afară. A stat asa «câteva minute bune». Nişte muncitori aflaţi în zonă i-au strigat în repetate rânduri să nu cadă, să nu sară, au implorat-o să intre înapoi în birou. Unul dintre ei a sunat la 112 şi a vorbit cu operatoarea în tot acest timp, spunându-i ce se întâmplă”, a povestit jurnalistul, potrivit News.ro.