Muzeul Astra Sibiu, organizează miercuri, 1 iulie 2020, un atelier interactiv de cosit fâneața din Lunca Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Muzeografi și angajați ai Muzeului, împreună cu toți cei interesați, vor porni la coasă încă de la primele ore ale dimineții (7:00), transmite instiutuția prin intermediul unui comunicat de presă.
Vor fi puse la dispoziția publicului, coasele pregătite pentru toți cei care sunt dornici să lucreze în rând cu clăcașii Muzeului Astra. Ca în satul de altădată, la prânz în hotarul fâneței se va mânca slană cu ceapă. Atelierul interactiv de cosit fâneața este o componentă importantă în cadrul Programului Grădină și peisaj în Muzeul ASTRA.
”Plecarea timpurie la coasă face parte din tradiția cositului de odinioară, așa cum se întâmpla în satele arhaice ale României. În vechime, cositul ierbii și a holdelor de secară aveau o mare importanță într-o gospodărie din satele de odinioară. Din timp, bărbații își planificau alături de familie pornitul coasei. Flăcăii se adunau, atunci când aveau de cosit, și începeau să culce iarba la pământ până să se scuture de rouă. Femeile dar și mezinii familiilor adunate în clacă întorceau fânul cu furca de lemn, pentru a-l prinde soarele amiezii. Tehnicile de pregătire a coasei, alegerea lamei și a lemnului din care se face toporâștea, baterea lamei de coasă pe nicovală, trasul la gresie (sau cute – piatra de ascuțit) dar și poveștile cositului de odinioară sunt momentele pe care le retrăim la muzeu. După toate aceste etape putem spune că suntem gata pentru a trage prima brazdă!”, a declarat Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.