Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă un împrumut în valoare de de 8,5 milioane de dolari pentru compania aerospațială Sonaca. Cu ajutorul finanțării BERD, compania va construi o fabrică în nord-vestul României pentru a produce componente pentru aripi furnizate către principalii producători mondiali de avioane precum Airbus și Embraer. Noua fabrică va fi finalizată în doi ani și se va situa la circa 30 kilometri de Cluj-Napoca.
Sonaca este specializată în dezvoltarea, producția și asamblarea de componente structurale pentru industria aerospațială. Aceasta este cunoscută mai ales pentru producția de piese mobile pentru aripi și este considerată lider mondial, furnizor al companiilor internaționale Airbus, Embraer, Dassault Aviation, Bombardier și Gulfstream. Sonaca are sediul în Belgia și unități de producție în Belgia, Brazilia, Canada, China și România. Compania are peste 2.500 de angajați, inclusiv 350 de ingineri.
"Noua fabrică Sonaca va contribui la dezvoltarea durabilă a industriei aerospațiale din România. Credem că fabrica va demonstra că aici pot fi produse componente pentru avioane de înaltă calitate, și că acest lucru va atrage noi investiții generatoare de valoare adaugată în sectorul de producție și va întări baza de cunoștințe locale", a declarat Matteo Patrone, director regional pentru România și Bulgaria la BERD.