Şedinţa comună a Guvernului român şi a celui israelian va avea loc la Bucureşti la începutul lunii noiembrie. Ambasada Israelului a confirmat că din delegaţie urmează să facă parte miniştrii Cabinetului Benjamin Netanyahu şi că temele de discuţie vor fi: relaţiile bilaterale, relaţia cu Uniunea Europeană şi cooperarea româno-israeliană în numeroase domenii.
În ceea ce priveşte mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, Ambasada Israelului precizează că acesta este un subiect deschis în continuare, la fel cum este şi în discuţiile cu alte state.
La 1 iulie, de la Ierusalim s-a aflat că ședinta comună a fost amânată, fără a se preciza o dată posibilă pentru organizarea ei.
Ideea ședinței comune a fost anunțată de ministrul israelian al Turismului, care s-a aflat în mai la București. Yarin Levin a declarat, într-un interviu pentru TVR, că anul acesta, pentru a celebra cei 70 de ani de relații diplomatice româno-israeliene, ar trebui să ”facem ceea ce numim reuniunea G-G, a celor două guverne”. ”Și, cum ultima şedinţă comună a avut loc în Israel în 2014, e rândul nostru să fim cei norocoşi şi să facem reuniunea anul acesta, în România. De altfel, acesta este mesajul cu care mă voi întoarce în Israel, mai ales că vrem să punem la punct o mulţime de cooperări bilaterale pe care vrem să le promovăm. O asemenea şedinţă comună va fi nu doar simbolică, ci în avantajul concret al ambelor ţări”, a spus ministrul israelian.