Reîncepe școala. Ce măsuri ar trebui să ia unitățile de învățământ

09 Ian 2023 | scris de A.V.
 Reîncepe școala. Ce măsuri ar trebui să ia unitățile de învățământ

Nu s-a declarat oficial epidemie de gripă, dar situația este grea, iar Ministerul Sănătății în colaborare cu Ministerul Educației au decis luarea unor măsuri. Astfel, este recomandată purtarea măștii de către elevi și cadrele didactice, iar la începutul cursurilor profesorii să facă un triaj al elevilor, astfel încât cei care sunt bolnavi să fie trimiși acasă.

Totuși, sistemul propus are suficiente hibe. Tot ce face ME este să propună animite “recomandări” iar triajul va fi, de fapt, un „triaj observațional” făcut de profesori, deci nu de personal de specialitate.

Obligațiile unităților de învățământ

  • a) diseminarea către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor/preșcolarilor/ antepreșcolarilor a informațiilor cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătății;
  • b) realizarea triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;
  • c) asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;
  • d) efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor de învățământ;
  • e) aerisirea periodică a încăperilor;
  • f) instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosință;
  • g) recomandarea folosirii măștilor de protecție sanitară, atât pentru personal cât și pentru elevi/preșcolari;
  • h) informarea părinților sau a reprezentanților legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolării și efectuării unor eventuale investigații suplimentare”.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră