Prof.dr. Adriana Pistol, la Marius Tucă Show: ”Nu este exclus ca şi în România să fie mii de cazuri. Ar fi splendid dacă am avea 1.000 de cazuri”

16 Mar 2020
Prof.dr. Adriana Pistol, la Marius Tucă Show: ”Nu este exclus ca şi în România să fie mii de cazuri. Ar fi splendid dacă am avea 1.000 de cazuri” Galerie foto (2)

Prof.dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile - Institutul Naţional de Sănătate Publică, despre ce înseamnă COVID-19 şi care este rata de transmisibilitate, într-o ediţie specială Marius Tucă Show.

Iată câteva dintre mesajele transmise de invitată în cursul emisiunii, extrase de agenţia Mediafax.

17:45 Adriana Pistol, mesaj către români: Mesajul este nu intraţi în panică şi respectaţi recomandările care v-au fost transmise. Dacă asta se va întâmpla, cu toţii vom depăşi acest moment.
 
17:40 Adriana Pistol, reacţia proprie la situaţia de faţă: Mie personal nu îmi este teamă. Îmi educ familia să evite aglomeraţiile. I-am spus fiului meu: ”Andrei, mamă, te rog să nu te mai duci la mall”. La început mi-a spus că e tânăr şi nu păţeşte nimic. 
 
17:37 Adriana Pistol, despre cât va dura starea actuală în România: E foarte greu de spus când se va termina. Cu acest virus va trebui să ne obişnuim, el va intra în circulaţie. Un virus foarte nou are loc să se desfăşoare, dar la un moment ne vom obişnui cu el. Câteva luni bune va dura în România. Să vedem cum va reacţiona în mai, iunie, la temperaturi de 40 de grade. E posibil să ţină până în toamnă.
 
17:34 Adriana Pistol, sfaturi practice: Virusul din locuinţe se poate îndepărta cu produse pe baza de clor. Legumele şi fructele se spală, nu se dezinfectează. Dar se spală după ce noi, în prealabil, ne-am spălat cu apă şi săpun.
17:32 Adriana Pistol, despre viruşi: Viruşii sunt nişte fiinţe mult mai inteligente decât noi. Sunt foarte şmecheri, foarte inteligenţi, sunt mult mai adaptaţi la viaţă decât la noi. Gradul lor de inteligenţă care îi fac să supravieţuiască peste secole şi la diferite forme. Ne surprind din când în când, iar asta e cea mai bună dovadă

17:29 Adriana Pistol, despre eşalonarea a orelor de mers la serviciu: Atât copiii, cât şi persoanele active pot să fie vectori de transmitere a bolii. Copiii de exemplu fac forme foarte uşoare. Dacă nu îi mai duc la şcoală şi îi duc la bunica şi bunicu s-ar putea să nu fie bine. Mijloacele de transport, mi se pare bună acea eşalonare a orelor de a juns la serviciu. Şi noi ne putem îmbolnăvi dar să fim şi vectori de transmitere a bolilor. Dacă mergem în aer liber, şi parcurile de multe ori, aşa dacă merg pe trotuar nu e un pericol evident. Am avut câteva situaţii în care a trebuit să explică că nu se transmite aşa că am trecut unul pe lângă altul pe trotuar. Dacă facem mişcare în fiecare zi...

17:24 Adriana Pistol, despre starea de panică: Panica poate fi mult mai distructivă decât virusul în sine. Foarte puţine forme medii, majoritatea cazurilor au fost uşoare. Am avut un caz mai sever în Maramureş, până la urmă domnul respectiv s-a recuperat. Dacă se spune 'Staţi în casă cât de mult puteţi', staţi în casă cât de mult puteţi. Putem să răcim, pur şi simplu. Încă circula gripă. Trebuie să ne consultăm medicul de familie. Dar nu trebuie să intrăm în panică. Totul are totuşi o limită şi trebuie să păstărm logica biologică de transmitere a virusului de la persoană la persoane. Trebuie să ne spălăm pe mânuţe, să evităm locurile aglomerate şi fără panică.

17:20 Adriana Pistol, despre ce ar putea urma în România: Nu este exclus, urmând acelaşi patern de evoluţie pe care îl vedem la toate statele din jurul nostru. Ceea ce încercăm e să reducem, să nu avem 20.000 ca Italia, să avem doar 1.000, pentru că acest lucru se poate face. Am fost consultaţi, depinde în unele momente am fost consultaţi, în altele nu am fost consultaţi. Depinde de decizii.

17:15 Adriana Pistol, despre epidemia din Italia: Italia a instituit nişte măsuri mai tardiv decât ar fi trebuit, Şi măsuri mai lejere decât se impuneau. Motiv pentru care mulţi oameni din China au putut călători în Italia. Deja virusul se instalase în circulaţie. Lombardia şi Venetto sunt zone turistice, nu degeaba a explodat acolo.

17:12 Adriana Pistol, despre distanţa păstrată: Îl vedem ca pe un virus cu transmisibilitate mare şi care se transmite foarte uşor, în sensul unei discuţii apropiate. De aceea se spune să stăm la distanţă, cam 2 metri. La început a fost 1 metru, după care, pe baza datelor venite din China, s-a tras concluzia că ar fi bine o distanţă de 2 metri, pentru că se pare că împrăştierea prin picăturile de salivă sau prin strănut merg la o distanţă ceva mai mare. Noi, epidemiologii, ce se transmite pe această cale, sunt stropii invizibili care plutesc în aer, era evident că există o transmitere şi prin contact indirect. Toate aceste picături se aşează pe suprafeţe, ele pot fi viabile câteva ore şi apoi transportate cu mânuţa, ducem mâna la ochi. De aici a venit recomandarea spălaţi-vă pe mâini, obsesivă. Dacă stai aproape, prin obiecte contaminate, mai puţin e cazul, dar se petrece. S-a văzut în China. 

17:10 Adrian Pistol, despre coronavirus: Undeva în luna decembrie am aflat despre COVID-19. Am aflat despre acele cazuri ciudate. Ne-am agitat puţin, a durat un pic care e legătura dintre un coronavirus şi peşte. După aceea am aflat că vine de la lilieci şi că în acea piaţă se vindeau lilieci. La început, am stat oarecum liniştiţi. Era China, undeva în Asia, departe. Am trăit şi experienţa SARS-ului care nu a ajuns până în România. MERS, tot un coronavirus, care din nou nu a ajuns la noi. Acest coronavirus a explodat.

17:06 Adrian Pistol, despre Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile: Este un mare challenge pentru toată lumea. Centrul Naţional de Supraveghere al Bolilor Transmisibile a fost creat din 2005 şi a fost creat ca o necesitate a României de a avea o echipă de profesionişti. Am acumulat tot personalul de-a lungul timpului, l-am învăţaţ şi l-am crescut. Mai nou, avem şi câţiva medici specializaţi în sănătate publică. Avem şi un comunicator de risc, nu doar un purtător de cuvânt.

Teme de discuţie:

Ce trebuie să ştie românii în acest moment despre coronavirus?
Cum ne putem proteja?
Care sunt paşii de urmat la apariţia simptomelor? Cui ne adresăm?
Ce trebuie să facă persoanele fragile psihic, care pot fi afectate de avalanşa de informaţii despre coronavirus, carantină/autoizolare?
Cât de pregătite sunt spitalele din România? Care dintre ele vor fi în linia întâi?
Avem echipe suficiente de medici specialişti, asisistenţi medicali? Dar stocuri de medicamente şi materiale de protecţie?
Ce este adevărat şi ce este fake news în cazul infodemiei despre coronavirus?

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră