Aiuritorul caz dezvăluit în exclusivitate de cotidianul Libertatea, al femeii de 30 de ani care lucra de zece ani ca rezidentă într-un spital de stat, deși nu avea studii, capătă noi detalii și mai îngrijorătoare.
Libertatea a relatat marţi despre un nou caz de fals medic care, cu o diplomă grosolan falsificată şi pe baza unui contract de „voluntar cu activitate medicală”, fără parafă de la DSP şi fără niciun aviz de la Colegiul Medicilor, dar protejată de conducerea spitalului, dr. Raluca Daniela Bîrsan a lucrat un deceniu cu pacienţii. Bolnavii şi ceilalţi medici o ştiau drept rezidentă, aşa cum se şi prezintă, scrie publicaţia.
Femeia care a lucrat în ultimul deceniu ca rezidentă în Secţia de Ginecologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov s-a retras în clasa a IX-a de la Şcoala de Arte şi Meserii unde fusese admisă cu media 1,68, conform verificărilor făcute de Ministerul Educaţiei la solicitarea Libertatea.
Practic, nu a susținut nici examenul de Capacitate la sfârșitul clasei a opta.
Verificările făcute de Ministerul Educaţiei, la cererea Libertatea, relevă că Raluca-Daniela Bîrsan nu doar şi-a falsificat actul de rezidenţiat şi diploma de licenţă UMF şi nu a dat bacalaureatul, ci nu a susţinut nici examenul de Capacitate de la finalul clasei a VIII-a, în 2003, când a terminat gimnaziul.
Femeia a ajuns la Şcoala de Arte şi Meserii, de unde s-a retras în clasa a IX-a.
Media ei pe clasele V-VIII era de 6,72, iar în acea perioadă, pentru admiterea la liceu ponderea examenului de capacitate era de 75%, faţă de 25% media gimnaziului, notează News.ro.
Prin urmare, Raluca Bîrsan a obţinut o medie generală de doar 1,68 la admiterea în liceu şi a fost repartizată la grupul şcolar industrial Unirea, din Capitală: Şcoala de Arte şi Meserii, la o clasă cu profil electromecanic.
„De acolo s-a retras în clasa a IX-a, când dispare din statistica Ministerului Educaţiei”, a transmis o sursă oficială pentru Libertatea.
Pacientele spun că Raluca Bîrsan a fost mâna a doua în operaţii făcute de un alt medic, doctoriţa Dragu. Unele descriu cum au fost cusute de falsa rezidentă, altele, cum aceasta le-a pansat şi s-a ocupat de ele în zilele următoare.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean Ilfov afirmă că, din documentele pe care le au în contractul de voluntariat al Ralucăi Daniela Bârsan, aceasta este medic şi a lucrat ca voluntar în unitatea medicală, având anumite competenţe limitate. Ei spun că sunt în derulare mai multe anchete: una administrativă, a CJ Ilfov, una a Seviciului de Investigare a Fraudelor, pentru a se stabili dacă diploma este falsă, şi una internă, în secţia de ginecologie.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că atât documentul de rezidenţiat prezentat de Raluca Daniela Bârsan, cât şi diploma de licenţă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie a acesteia sunt false. De asemenea, Pintea a afirmat că şi contractul de voluntariat a fost întocmit în mod ilegal. Ea a spus că reprezentanţii instituţiei vor face o plângere penală pentru fals în acest caz.
Marţi seară, Poliţiştii Secţiei 9 din Bucureşti au anunţat că s-au sesizat din oficiu şi fac cercetări cu privire la exercitarea fără drept a unei profesii, în cazul Ralucăi Bârsan de la Spitalul Judeţean Ilfov.
Poliţiştii au mai anunţat că, în 2016, un medic al unităţii spitaliceşti a sesizat că i s-a sustras parafa, fiind făcute cercetări.