Numărul deceselor provocate de gripă se apropie de 50. Ce spune ministrul Sănătăţii

22 Feb 2018 | scris de Gabriela Antoniu
Numărul deceselor provocate de gripă se apropie de 50. Ce spune ministrul Sănătăţii

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat joi că morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai crescută în săptămâna 12.02.2018 – 18.02.2018, comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă.  Conform specialiştilor, morbiditatea a depăşit nivelul minim preconizat, dar s-a încadrat în intervalul aşteptat. Ministrul Sănătăţii spune că în niciun caz nu trebuie declarată epidemie de gripă, chiar dacă numărul deceselor a ajuns la 47.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinic, infecţii acute respiratorii şi pneumonii) a fost de 134.922, cu 51,3% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (89.175) şi cu 4,4% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (129.165).

Activitatea gripală a evoluat cu intensitate mare în Bucureşti, judeţele Constanţa, Iaşi şi Olt şi medie în judeţele Bihor şi Argeş, cu răspândire regională în regiunea de sud şi sud-est şi cazuri sporadice în unele judeţe.

De la începutul sezonului 2017-2018 au fost înregistrate  47 decese confirmate cu virus gripal. În sezonul precedent s-au înregistrat 27 de decese.

"În niciun caz nu se pune problema declarării unei epidemii de gripă. Este un număr mare de decese, dar nu este peste nivelul pe care specialiştii l-au prognozat. Din această săptămână, numărul cazurilor vor fi în scădere, deci nu putem vorbi de declararea unei epidemii, nu a fost vorba niciodată. Abia acum două săptămâni s-a depăşit nivelul minim prognozat. Nivelul maxim nu a fost atins niciodată în această perioadă. Este, într-adevăr, trist că au murit totuşi 47 de oameni, dar suntem în limitele aşteptate", a declarat joi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, conform agerpres.ro.

De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, a gripei şi a infecţiilor respiratorii acute severe şi până la data de 18.02.2018 au fost confirmate cu laboratorul 781 cazuri de gripă, mai precizează INSP.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră