În același dosar, au mai fost deferiți justiției, sub control judiciar, Radu Cosmin Preda, fost administrator public al Craiovei, pentru complicitate la luare de mită (două infracțiuni) și instigare la spălare de bani, și Elena Daniela Popescu, la data faptelor reprezentant al unei asociații non-profit, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani.
Potrivit rechizitoriului, "în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Vasilescu Lia Olguța, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic.
În cadrul „donațiilor” respective, inculpata Vasilescu Lia Olguța a primit de la un om de afaceri, ca urmare a exercitării influenței sale politice, suma de 25.000 euro pentru plata concertului susținut de un artist străin, bani pe care i-a remis cash (plus încă 25.000 euro, a căror proveniență nu a fost stabilită), în preziua concertului din 14.05.2012, unei persoane organizator evenimente. Aceasta din urmă a achitat suma totală de 50.000 euro staff-ului artistului respectiv, conform contractului depus la dosarul cauzei.
În același context și în aceeași calitate, inculpata și-a folosit influența în scopul obținerii de la un alt om de afaceri a unor materiale electorale conținând imaginea candidatului Lia Olguța Vasilescu și sloganuri de campanie electorală, în valoare de 44.241,96 euro.
Materialele respective, utilizate de inculpata Vasilescu Lia Olguța în campania electorală, au fost realizate de o firmă în baza unui contract fictiv încheiat cu societatea omului de afaceri, documentul având ca obiect imprimarea de materiale promoționale.
Foloasele necuvenite au fost folosite de inculpata Vasilescu Lia Olguța în scopul menționat mai sus, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni.
Într-un context diferit, în cursul anului 2014, inculpata Vasilescu Lia Olguța a pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, pentru și printr-o asociație non profit, cu titlu de mită, suma totală de 568.291,37 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguța în considerarea atribuțiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăți în buna desfășurare a contractelor, în efectuarea plăților și în recepționarea lucrărilor.
Referitor la banii pretinși și primiți de primarul municipiului Craiova, cu ajutorul celorlalți doi inculpați, din probele administrate a rezultat că inculpata Popescu Elena Daniela, președinte al asociației, în cunoștință de cauză, la instigarea inculpatului Preda Radu, care, de asemenea, cunoștea proveniența și modul real de obținere a sumelor de bani intrate în contul asociației cu titlu de sponsorizări, a acceptat încheierea a patru contracte de sponsorizare.
Ulterior, în luna iunie 2014, inculpata Popescu Elena Daniela, a dispus transferul sumei de 316.471 lei din contul asociației în contul unei societăți comerciale, în scopul disimulării adevăratei naturi a provenienței acesteia, cunoscând că provine din săvârșirea infracțiunii de luare de mită".
În cauză, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de bani, în lei sau valută, aflate în conturi ale instituțiilor bancare, deținute de cei trei inculpați.
De asemenea, s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin inculpaților Preda Radu Cosmin și Popescu Elena Daniela.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.