Președintele Klaus Iohannis pare că se ia la întrecere în gafe cu soția sa, Carmen. După greșeala vestimentară făcută de Prima Doamnă la Sfântului Mormânt, ștafeta a fost preluată cu succes de soț, printr-o declarație susținută în fața comunității de români din Israel.
Citește și La Sfântul Mormânt - Iohannis, în genunchi. Carmen, ca de obicei, deasupra lor!
Din discursul președintelui, care pare scris de o persoană pasionată de parapsihologie, reiese că Iohannis și soția sa Carmen au mai fost împreună și într-o "viață anterioară". Și asta nu e tot...
"Sunt foarte bucuros și foarte mișcat că pot să fiu în această seară în mijlocul dumneavoastră. Soția mea Carmen și cu mine ne-am gândit de multe ori, în viața noastră anterioară, cum ar fi să venim la Ierusalim. Și iată, am venit într-o poziție care mă face să stau în fața dumneavoastră.
Am venit încă de duminică seară și am avut de atunci multe întâlniri cu cei mai înalți reprezentanți din Statul Israel – cu Președintele Rivlin, cu Prim-ministrul Netanyahu, cu Președintele Knesset-ului, domnul Edelstein, cu alți oameni care au dorit să participe sau au fost invitați să participe la aceste întâlniri. Pot să vă spun din capul locului că toate întâlnirile au fost foarte bune, discuții foarte bune care au dus cu siguranță la o mai strânsă relație între România și Israel. Aceste lucruri, probabil, sunt de o oarecare importanță pentru dumneavoastră, dar mult mai important cred că este, pentru această comunitate care a venit în această seară să se întâlnească cu mine, altceva.
Peste tot, am găsit oameni care au vorbit românește și peste tot mi-au spus oamenii că sunt bucuroși că a venit cineva din România și că sunt bucuroși să spună câteva cuvinte în limba română în fața unui oficial din România. Dar, mult mai important, oficialii Statului Israel, cu toții, mi-au spus că îi apreciază foarte mult pe cei veniți din România, cei originari din România, și acest lucru, pot să vă spun, m-a uns la suflet", le-a spus Klaus Iohannis românilor din Israel.
Alocuţiunea preşedintelui poate fi citită integral pe site-ul Preşedinţiei.
Ciutacu: Vă rog eu, faceți ceva și opriți-i!
"Performanțele" soților Iohannis au stârnit reacții puternice în spațiul public, una dintre ele fiind a jurnalistului Victor Ciutacu.
"Băi, vă rog eu, faceți ceva și opriți-i! Cumătra nu mai iese din sandale cu vedere la genunchi, cumătrul varsă ciubărul de fiecare dată când își mută marsupiul. Înțeleg că a fost unul, Jesus, fiu' lu' Doamne-Doamne, care a împărțit timpul în inainte/după el, dar - cu toată dragostea - să-l bați pe Ponta în alegeri nu-ți asigură un loc în cartea de religie; nici măcar în aia de istorie...", a scris Victor Ciutacu pe Facebook.